Sponsor oficial al

Tema celor 500.000 de bugetari a fost definitorie în aceste alegeri. Strategii electorali cu școli celebre sau fără carte au analizat incidentul care, în teorie, a suprimat total șansele lui Simion de a ajunge președinte. Majoritatea a ajuns la concluzia că numărul era prea mare, iar cei care în lunile trecute se plângeau de manichiuristele de la Transelectrica sau de actorii din Portul Constanța au căzut într-un acord mistic și au decretat că Simion habar nu are ce vorbește.
Restul este istorie. Nu știu dacă sunt jumătate de milion de paraziți. Ceea ce știu mai bine ca Simion este că paraziții, chiar dacă sunt mai puțini ocupă o mulțime de posturi. Ca într-un matrice multidimensională în care elementele se manifestă cuantic.
Vă prezint povestea multiplicării paraziților. Nu nominalizez pentru că modul de operare este mult mai interesant decât numele și așa neimportante. Spectrul politic din Craiova a fost înghesuit vreme de câțiva ani de un personaj care aduce de la distanță cu Șoșoacă și se manifestă ideologic la limita gramaticii. Caracteristica este dată de punctuația care aleargă prin text, ideile de o ambiguitate tangențială cu analfabetismul și majusculele care s-au lăsat greu duse din mesaje.
Scroafa noastră a levitat ineficient prin politica locală ca o moleculă inertă de dimensiuni colosale. Fără idei, fără ideologie, cu ceva bănuți și figura rumenă, ea a ocupat inutil locul altora mai pregătiți sau mai determinați să facă ceva.
În acest timp, puiul scroafei a ajuns să dea sfaturi unui deputat, să consilieze prefectul și să facă ceva pe la AFIR, instituția aia care împarte bani agricultorilor. Lucrurile nu se opresc aici, iar parazitismul se multiplică rapid. Mistrețul cel mic a mai semnat fluturașul de salariu la o primărie și a dovedit că se pricepe și la asigurări de sănătate, din moment ce a ajuns prin CA-ul de la Casa de Asigurări de Sănătate din Dolj. Dincolo de ineditul situației în care o deconcertată are consiliu de administrație stă penibilul realității în care ăla care se pricepe la agricultură este pus să supravegheze medicii. Într-un final apoteotic, puiul de mistreț al scroafei agramate a ajuns la Garda de Mediu.
Recapitulez în stilul maestrului Caragiale care ar fi murit de râs în Craiova și n-ar mai fi apucat să lase în urmă operele actuale și în zilele noastre. Unu la Prefectură, doi la AFIR, trei la Parlament, patru la Prefectură, cinci la Primărie, șase la Sănătate, șapte la Garda de Mediu. Un parazit multiplicat de șapte ori.
Dacă făcea acest calcul, Simion ar fi realizat că 500.000 era cifra corectă pentru posturi, nu pentru oameni. Paraziții sunt numai vreo 70.000. Ei gravitează personal sau prin interpuși în jurul politicii și sunt sigur că, indiferent pe cine au votat românii, aproape toți ne dorim ca ăștia 70.000 de paraziți să dispară cu tot cu aparținători, suporteri și sponsori politici.
Distribuie articolul:
PSD și portocalele
29 Mai 2025Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

