Au început să bată clopotele

În ultimele decenii, cultura consumeristă a mutat accentul de la valori colective (familie, comunitate, înțelepciune) spre acumulare individualistă bani, statut, proprietăți. Publicitatea, sistemul economic și chiar educația stimulează constant ideea că valoarea personală se definește prin "cât de mult ai".

Copiii învățați să aprecieze gadgeturile și brandurile în locul relațiilor autentice. Lăcomia devine normă socială, iar empatia, compasiunea sau respectul pentru părinți se estompează. Așadar, un copil crescut într-un mediu care valorizează banul, nu părinții sau tradiția, nu doar că gândește diferit, dar are și un sistem nervos modelat diferit.

În culturile tradiționale, bătrânii erau „memoria vie" a comunității. Lăcomia modernă îi transformă în „povară economică". Instituția numită „părinți" e deseori ignorată sau tranzacționată pentru moșteniri. Azilele private devin locul în care „se rezolvă" bătrânețea. Omul devine o ființă funcțională, dar fără rădăcini afective și etice un „homo economicus".

Erich Fromm, psihanalist și filozof umanist: Societatea modernă a inversat axa existenței: nu mai contează cine ești, ci ce deții."

Această mutație ontologică , de la ființă la posesiune are efecte profunde: omul nu mai caută sens, ci eficiență nu mai cultivă sufletul, ci imaginea nu mai vrea să se dezvolte, ci să acumuleze Rezultat : anxietate, depresie, burnout, boli ale unei ființe care „nu se mai regăsește" La nivel mondial unul din trei oameni este atins de această maladie.

Pierderea sinelui nu e doar o idee abstractă, ci o durere tăcută care se simte în gesturi simple: un fiu care nu mai are timp să-și viziteze părinții, o mamă care privește în gol un telefon care nu mai sună.

Omul modern a ajuns să creadă că are stele în pumni, dar și-a pierdut privirea. A vândut cuvinte pentru ziduri și n-a mai auzit târguirea bătrânilor părinți care plecau. Bieți, voiau doar "un rămas bun"

Epigenetica arată că experiențele și mediul social influențează expresia genelor. Studiile asupra copiilor crescuți în medii lipsite de afecțiune arată că se modifică nivelurile de oxitocină și capacitatea de empatie (Neuroendocrinology Letters, 2010).Așadar, un copil crescut într-un mediu care valorizează banul, nu părinții sau tradiția, nu doar că gândește diferit, dar are și un sistem nervos modelat diferit. Prin urmare, copiii nu mai au timp nici să îmbrățișeze părinții și nici să-i însoțească pe ultimul drum.

Pentru milenii, Biserica a fost mai mult decât o instituție religioasă: a fost un spațiu de comuniune, echilibru, reflecție morală. Înstrăinarea omului de Biserică nu înseamnă doar lipsa participării la ritualuri, ci pierderea contactului cu o sursă de sens și orientare spirituală.

Adevărat, și Biserica (în unele cazuri) a fost afectată de slăbiciuni umane: corupție, scandaluri sexuale, abateri morale. Cazuri precum părintelui Mega au produs o ruptură dureroasă între învățătura pură a Evangheliei și realitatea trăită. În multe părți ale Occidentului, bisericile sunt închise, vândute sau transformate în baruri, cluburi sau spații de evenimente

O fostă biserică din Olanda a fost transformată în discotecă; în Germania, unele biserici sunt acum restaurante sau săli de concerte.

Această desacralizare nu e doar arhitecturală, ci simbolică: când ceea ce era sfânt devine divertisment, omul pierde sensul sacrului Nu e vorba doar de homosexualitate sau alte orientări ,ci de o pierdere a discernământului moral. Totul devine permis, pentru că nu mai există un criteriu clar de bine și rău. În lipsa reperelor spirituale

Au început să bată clopotele în... vânt