Sponsor oficial al
Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport au semnat pe 1 octombrie 2024 un protocol important pentru lansarea Programului Național „Campion în Școală”.

Acesta își propune să aducă marii sportivi ai României mai aproape de elevi, încurajând participarea activă a tinerilor la activități sportive și promovând un stil de viață sănătos.
Protocolul a fost semnat în prezența Ligiei Deca, Ministrul Educației, și a Elisabetei Lipă, Președintele Agenției Naționale pentru Sport. Scopul acestui parteneriat este de a stimula interesul elevilor pentru sport prin implicarea directă a unor campioni de renume în școli, care vor juca rolul de ambasadori ai sportului.
Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat: „Prin acest protocol dorim să aducem marii campioni ai sportului românesc mai aproape de elevi și de cadrele didactice, pentru a inspira și pentru a motiva generațiile tinere să adopte un stil de viață sănătos și activ. Acești ambasadori ai sportului vor inspira elevii prin exemplul lor de dăruire, disciplină și curaj, demonstrând că succesul vine din respectul pentru reguli și din munca susținută. Prin acest program ne dorim să creștem gradul de participare a elevilor la activitățile sportive, să dezvoltăm spiritul de echipă și să cultivăm o mentalitate de învingător, nu doar pe terenul de sport, ci și în viața de zi cu zi.”
„Acest parteneriat între Ministerul Educației și Agenția Națională pentru Sport este o dovadă clară că, atunci când lucrăm împreună, putem obține rezultate extraordinare. Astăzi plantăm semințele unei generații mai puternice și mai unite, pentru că sportul nu înseamnă doar medalii și recorduri. Înseamnă valori corecte, ambiție, perseverență, respect, fair-play. Educația fizică și sportul nu sunt doar materii școlare, ci instrumente esențiale pentru dezvoltarea integrală a copilului, iar prin exemplul marilor campioni, ne dorim să le arătăm tinerilor că sportul îi poate ajuta să devină oameni mai buni”, a afirmat Elisabeta Lipă, Președintele Agenției Naționale pentru Sport
La eveniment au participat și mari sportivi români, precum Constantina Diță, Andreea Răducan, Alina Dumitru și Lăcrămioara Perijoc, dar și tineri campioni, elevi care au obținut medalii de aur la competiții internaționale.
Distribuie articolul:
Întâi diagnosticul, apoi tratamentul
1 Octombrie 2024Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

