Sponsor oficial al
Primul Centru pentru Pacienții cu Boli Inflamatorii Intestinale din zona Olteniei va funcționa la Craiova, începând de miercuri, 10 martie, cadrele medicale implicate în acest proiect având ca obiectiv major oferirea unui acces la diagnostic, investigații și tratament tuturor pacienților.
Centrul Dedicat Pacienților cu Boli Inflamatorii Intestinale este o structură creată în cadrul Centrului de Cercetare în Gastroenterologie și Hepatologie al Universității de Medicină și Farmacie din Craiova.
Prezent la conferința de lansare a centrului, președintele CJ Dolj, Cosmin Vasile, a vorbit despre implicarea instituției în modernizarea și dezvoltarea sectorului sanitar, precum și despre viitoarele inițiative pregătite în acest domeniu.
„Prezența noastră, a Consiliului Județean Dolj, alături de mediul universitar din Craiova constituie o politică pe care am urmărit-o în mod consecvent în ultimii ani. De altfel, colaborarea între autorități și învățământul superior reprezintă un model de bună practică în toată Europa. Ne dorim ca și pe viitor să ne sprijinim reciproc în demersuri care urmăresc binele comunității. «Investim în sănătate!» nu a rămas un simplu slogan pentru Consiliul Județean.
Cu susținerea mediului universitar, intenționăm să abordăm noi proiecte, sens în care ne dorim ca la UPU să înființăm primul compartiment pentru mari arși, pe care îl vom dota cu toată aparatura necesară. Totodată, vrem ca la Oncologie, pe lângă acest proces de reabilitare, să construim o aripă nouă, care să fie prevăzută inclusiv cu săli de operație, pentru a răspunde cât mai bine acestei provocări determinate de creșterea incidenței cancerului în zona noastră“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.
La conferința de lansare desfășurată în Aula Magna a UMF din Craiova au mai participat rectorul Universității de Medicină și Farmacie, prof. univ. dr. Dan Gheonea, directorul Centrului de Cercetare în Gastroenterologie și Hepatologie, prof. univ. dr. Tudorel Ciurea, precum și șeful Clinicii Gastroenterologie din cadrul Institutului Clinic Fundeni, prof. univ. dr. Mircea Diculescu.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
Albă ca zăpada, prăjitura de acasă
- de Odină Andrada
- 10 Decembrie 2020


