Primăria fotbalului craiovean sau doar a unei părți a lui?

Joi, printre becurile și fumurile grătarelor Târgului de Crăciun, am înțeles că va fi o ședință a Consiliului Local Craiova. Printre altele vizând și votul domnilor consilieri pentru stabilirea prețul închirierii stadionului Ion Oblemenco.

Se vizează (de la începutul anului viitor) menținerea chiriei pentru evenimentele interne (meciuri de Liga 1 și de Cupă) la nivel de 90.000 de lei (circa 18.000 de euro), dar reducerea la mai mult de jumătate (de la circa 195.000 de lei) a prețului pentru meciuri internaționale. De văzut dacă domnii consilieri vor fi de acord cu acest bilet de favoare (nu e primul, probabil că nici ultimul) trimis de Primărie pe adresa favoriților de la CSU.

Dacă se vrea o dedicație către CSU, aceasta vine cam târziu. Pentru că echipa de primă ligă a disputat deja patru meciuri în Confeence League, joi îl are pe al cincilea, cu Mainz, apoi în decembrie încă unul, cu Sparta Praga. Apoi, la anul nu se știe câte meciuri internaționale vor mai fi. Sau dacă vor mai fi... Dacă se lua această hotărâre în vară, aunci da, putea fi vorba de o economie de 600 de mii de lei, vreo 120 de mii de euro, la bugetul lui CSU. Deși la un club care câștigă (bravo lui) măcar 4-5 milioane de euro din Conference League, suma nu înseamnă cine știe ce.

Problema e însă alta. Anume politica Primăriei față de echipele din orașul pe care-l administrează. În urmă cu un an și ceva, când FCU retrogradase în liga secundă, când nu mai beneficia din banii din drepturile tv, când, fără a ne feri de cuvinte, o ducea din cale afară de rău, Primăria s-a gândit să ”reașeze” chiria de la 12.000 de euro la 18.000 de euro pe meci! S-o facă să fie la același nivel și pentru echipa din prima ligă care trăgea la titlu, și pentru cea din a doua divizie, care abia mai răsufla. Că doar suntem toți egali, nu?

Adică mărinimia de acum pentru cei bogați (de care se pare că aceștia nu au cine știe ce mare nevoie) nu s-a mai manifestat și atunci, când organele locale au imprus prețuri nemiloase, la un nivel pe care nimeni din eșalonul doi din România nu-și permite să le plătească.

Dar a fi pentru unii ciumă e un obicei împământenit. Că ești concomitent și mumă pentru ceilalți, e o chestiune de opțiune personală...