Sponsor oficial al
Cunoscutul interlop craiovean Preda Aurel Romis Andrei, zis Gogoașă, cândva autopretins lider al Peluzei Sud, a fost reținut de autoritățile canadiene pentru mai multe fapte penale, printre care infracțiunea de furt și escrocherie.
Din informațiile pe care le deține Ediție Specială, Gogoașă, încă de la intrarea pe teritoriul statului canadian, împreună cu alte persoane de origine română, au constituit o grupare care săvârșea infracțiunea de furt din magazine, de diverse produse alimentare și nealimentare, dar și escrocherii în legătura cu credite oferite de naivele unități bancare canadiene.
Bineînțeles, bancherii, oameni de bună credință și din dorința de a ajuta noii „vizitatori” să se integreze în statul canadian, n-au realizat cu ce giboni au de-a face.
Din informațiile Ediției, se pare că activitatea infracțională durează de câteva luni, iar Andrei Preda, zis Gogoașă, s-a lăudat deja, pe rețele sociale, că ar fi trimis 100.000 de euro în țară, din banii ciordiți de la cetățenii și instituțiile canadiene.
Asta este o tema pentru DIICOT, ca acestor bani proveniți din infracțiuni să li se ia urma, mai ales că avem de-a face cu un individ care desfășoară o activitate infracțională laborioasă, de ani de zile, și care a fost tolerat nejustificat de mult de către cei care ar fi trebuit să îl trimită unde îi este locul.
Preda a săvârșit aceste fapte în condițiile în care are deja o condamnare de 1 an și 4 luni cu suspendare, dată de Judecătoria Craiova, în data de 06.02.2024, în cadrul dosarului penal 24735/215/2022, rămasă definitivă în data de 10.05.2024, dată când Curtea de Apel Craiova a respins apelul inculpatului Preda ca nefondat. Prin urmare, din 10.05.2024 există un mandat de punere în executare a sentinței, aflat sub supravegherea derulării lui de către Serviciul de Probațiune de pe langă Tribunalul Dolj.
Interesant este că sentința de 1 an și 4 luni cu suspendare a executării a prevăzut și un termen de supraveghere de 2 ani, iar conform sentinței din temeiul art. 93 alin. 1 C.pen coroborat cu art 404 alin. 2 C.pr.pen, obligă inculpatul ca, pe durata termenului de supraveghere, să respecte urmatoarele:
- Să se prezinte la Serviciul de Probațiune Dolj, la datele fixate de acesta;
- Să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
- Să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
- Să comunice schimbarea locului de muncă;
- Să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
De asemenea, în temeiul Art. 93 alin. 2 lit. b C.pen, coroborat cu Art. 404 alin. 2 C.pr.pen, impune inculpatului obligația să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probațiune Dolj, sau organizat în colaborare cu instituții din comunitate. În temeiul Art. 93 alin. 3 C.pr.pen penală, coroborat cu Art. 404 alin. 2 C.pr.pen, pe parcursul termenului de supraveghere, obligă inculpatul să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj sau în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova, pe o perioadă de 80 zile lucrătoare. În temeiul Art. 91 alin. 4 raportat la art. 96 C.pen, instanța i-a atras atenția inculpatului asupra revocării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul nerespectării măsurilor stabilite.
Ori, din data de 10 mai 2024, odată ce sentința a rămas definitivă, Preda Andrei se află sub puterea acestui mandat și el, bine mersi, este la furat în Canada.
Din punctul nostru de vedere, rămâne de văzut dacă responsabilii din cadrul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Dolj și-au făcut treaba sau au închis ochii și au permis ca un infractor condamnat de către instanță să facă fel și fel de infracțiuni pe teritoriul Canadei, deși el trebuia să fie prezent pentru a-și executa pedeapsa de muncă în folosul comunității. Mai mult, conform sentinței, el trebuia să frecventeze și un program de reintegrare socială. Se pare că reintegrarea socială constă în săvârșirea de furtișaguri prin Canada.
Ediție Specială va face demersurile pentru a afla dacă oamenii plătiți de contribuabili, respectiv lucrătorii din cadrul Serviciului de Probațiune Dolj, și-au făcut datoria de serviciu sau au închis ochii, creând astfel posibilitatea ca un cetățean român, aflat sub o sentință de condamnare și supraveghere, să săvârșească fapte penale pe teritoriul altui stat, deși în această perioada el trebuia să facă muncă în folosul comunității.
La prima vedere, revocarea suspendării pedepsei este cea mai plauzibilă acțiune a autorităților, asta dacă nu va exista, din partea statului canadian, o acuzație penală pentru fapte săvârșite acolo.
Acțiunile și faptele unuia ca Preda lezează grav imaginea cetățenilor români în afara granițelor și dau apă la moară celor care încă ne consideră un popor cu probleme de comportament și uneori ne mai miram de ce o țară, spre exemplu ca SUA, nu ne-a liberalizat regimul de vize. Au făcut-o canadienii și uite ce li se întâmplă!
Vom reveni.
Distribuie articolul:
Alte articole
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024