Sponsor oficial al
Începând de 28 august 2025, Poșta Română vine în sprijinul consumatorilor vulnerabili, punând la dispoziție toate oficiile poștale din țară pentru depunerea cererilor de acordare a tichetelor de energie.

Prin această măsură, compania facilitează accesul la ajutorul financiar pentru cei fără internet sau care locuiesc în zone mai greu accesibile.
Ce reprezintă sprijinul prin tichetele de energie?
Valoare: 50 lei pe lună, pentru plata facturilor la energie electrică.
Perioada de valabilitate: până la 31 martie 2026.
De tichetele de energie pot beneficia persoanele singure cu venituri nete de cel mult 1.940 lei pe lună, familiile cu venit net/membru de până la 1.784 lei pe lună, precum și beneficiarii venitului minim de incluziune, care sunt înregistrați automat, fără a depune cerere.
Cererea se depune o singură dată, începând cu 28 august 2025. Pentru a primi sprijin și pentru lunile iulie și august 2025, cererile trebuie depuse până la 27 septembrie 2025. Dacă cererea este depusă mai târziu (după 30 septembrie), ajutorul se va acorda doar începând cu luna solicitării.
Facturile de energie pot fi achitate numai la oficiile poștale, pe baza facturii și a anexelor. Tichetele sunt valabile pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului. În cazul schimbării adresei sau a componenței familiei, este nevoie de o nouă cerere.
Cei care nu pot aduce un formular tipărit și completat vor fi ajutați direct la poștă, unde vor primi și asistență pentru înregistrarea cererii în aplicația EPIDS.
„Poșta Română rămâne soluția statului în vremuri grele, fiind mereu aproape de oameni, oferindu-le soluții simple și sigure. Prin rețeaua noastră națională, ne asigurăm că fiecare cetățean care are nevoie de acest sprijin poate beneficia de el, indiferent de accesul la internet sau de locul unde trăiește”, a declarat Valentin Ștefan, Directorul General al Poștei Române.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

