Sponsor oficial al
Patronul oltenilor spune că într-un an-doi problemele juridice, a căror limpezire a început deja, se vor soluționa.
Cele 5 felii de discurs rostite de Adrian Mititelu, însumează 102 minute, adică standardul de durată al unui lung metraj. E de presupus că ideea ”filmului” a apărut cu o seară înainte, când un site local a colportat știrea că FCU va activa în liga a treia, sau a patra, sau a o suta. Concomitent, aparatul de dezinformare flutură (și găsește în multe locuri spațiu editorial s-o facă) diverse aberații, cum că Mititelu abia așteaptă să aibă motiv (răgazul pentru chestiunile juridice) pentru a agăța în cui activitatea echipei.
Cel care riscă să se consacre prin aceea că ”nu aduce plusvaloare fotbalului” a spus de la început numele vinovatului: Federația din 2011. Toată povestea ulterioară, de 14 ani și de peste o sută de minute de rostire, rezultă din cele întâmplate în iulie 2011. Și falimentul, și CSU, și tot ce s-a întâmplat de-atunci încoace, până și amănuntul, prezentat în singurele clipe când imaginea a plecat de pe chipul vorbitorului, că drumul de 200 de metri de la strada mare până la Tărâmul Leilor e plin de gropi, aproape impracticabil.
Ideea de bază e aceea că dacă Fotbal Club Universitatea, care e adevărata Știința, va fi scoasă din falimentul pronunțat la Brașov, atunci lucrurile vor fi altfel. Apoi, că o dată cu returnarea palmaresului, treburile în Justiție încep să se miște. Că există sute de piedici la nivel federal și mii de bețe în roate la nivel local. Că povestea cu mersul în Justiția Civilă, capul de acuzare al dezafilierii din 2011, nu mai există.
Dar, ca în orice film polițist, apare și suspansul colateral. Anume că retrogradarea de anul trecut ar fi fost ”instrumentată din interior” de anumite ”cozi de topor” încă nenominalizate. Dar oare cine n-ar gândi la fel față de o echipă pe care și să vrei, îți era greu s-o duci în divizia a doua?
Apropo de divizie. Conform vorbitorului, FCU va activa în divizia secundă, asta pentru liniștirea curioșilor. Fără fluturarea drapelelor cu intenții de promovare, dar neexcluzând-o, dacă se va ivi ocazia. Oricum, e limpede Mititelu în acest moment (și de câteva luni încoace, și probabil în următorul an) pare mult mai preocupat de hotărâri judecătorești reparatorii decât de cornere și șuturi la poartă. Nu e o acuză, e o constatare logică să te intereseze mai mult dreptatea de care ai fost deposedat. Nedreptatea suferită e cel mai dureros sentiment pe care-l poate încerca un individ. Acela de a ști că nu e cum știi tu că trebuie să fie, ci altfel, adică așa cum ți se impune.
Mititelu e impetuos, năvalnic, se aprinde ușor, recunoaște că a și greșit (inclusiv în acest film, în care a trecut de două-trei ori peste hotarul exprimării de salon), dar n-ai cum să nu-l înțelegi când povestește cum în anii de dinainte de dezafiliere a declinat oferte de 5 milioane de la Koln pentru Florin Costea sau de 3,5 milioane de la Dniepr (unde era antrenor unul Juande Ramos, dacă vi-l reamintiți) tocmai pentru a nu-i nemulțumi pe suporteri.
Cam la ora la care Mititelu înregistra filmul, la câțiva kilometri distanță era parafată despărțirea de Mitriță. Spre placul suporterilor lui CSU, probabil.
