Sponsor oficial al
Noi alerte de ploi torențiale cu grindină au fost emise de către meteorologi, 18 județe, între care și cele din Oltenia, fiind vizate de Cod portocaliu de ploi abundente.
Alerta Cod portocaliu intră în vigoare joi, la ora 16.00 și expiră vineri la ora 21.00.
Au fost anunțate ploi abundente în județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Suceava, Neamț, Botoșani, precum și în zona de munte a județelor Caraș Severin, Hunedoara, Alba și Bacău.
Vor fi perioade cu ploi abundente și în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40 - 50 și pe arii restrânse 60 - 70 litri pe metru pătrat.
La altitudini de peste 2.000 de metri ploile vor determina topirea și cedarea apei din troienele de 70 - 90 de cm încă existente pe crestele Carpaților Meridionali.
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


