Sponsor oficial al
În perioada 4 - 25 ianuarie, pentru susţinerea examenului naţional de definitivat în învăţământ s-au înscris un număr de 8.537 de candidaţi, dintre care au fost validaţi 8.335
Comparativ cu anul trecut, numărul candidaţilor înscrişi este cu 27 la sută mai mare. Astfel, anul trecut, numărul candidaţilor înscrişi a fost de 6.537, dintre care au fost acceptaţi pentru susţinerea examenului 6.114. Creşterea din 2013 este datorată, în mare parte, scăderii vechimii minime necesare la catedră, de la doi ani la un an.
Cei mai mulţi candidaţi care doresc să susţină examenul de definitivat în acest an provin din segmentul de vârstă 20 - 25 de ani (33,5 la sută), fiind urmaţi de cei cu vârste cuprinse între 26 şi 30 de ani (28 la sută). În baza metodologiei pentru organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de definitivare în învăţământ, aprobată prin ordin al ministrului Educaţiei, candidaţii vor avea de trecut două inspecţii la clasă şi o probă scrisă. Inspecţiile se vor realiza până la data de 20 iunie şi constituie criteriu eliminatoriu.
Candidaţii trebuie să obţină cel puţin media opt la inspecţii pentru a putea accede la proba scrisă, care se va desfăşura pe data de 18 iulie. De asemenea, un alt criteriu pentru a se califica în proba finală îl reprezintă şi stagiul de predare de cel puţin un an la catedră.
Distribuie articolul:
Alte articole
VIDEO / Poliţist local, luat pe capotă de un taximetrist
- de
- 7 Februarie 2013
Demolarea chioşcurilor ilegale continuă
- de
- 5 Februarie 2013
Amantă santajată cu filmări porno
- de
- 6 Februarie 2013
Dosarul lui Solomon, mutat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
- de
- 3 Februarie 2013
Medici de la «Filantropia», acuzaţi de malpraxis
- de
- 4 Februarie 2013
Plăteşte sau nu plăteşte?
- de
- 23 Ianuarie 2013
Chioşcarii i-au pus gând rău lui Resceanu
- de
- 22 Ianuarie 2013
Poliţişti judecaţi pentru şantaj
- de
- 21 Ianuarie 2013
Bărbat înjunghiat de consoartă
- de
- 20 Ianuarie 2013
Norocul nu le-a mai surâs
- de
- 17 Ianuarie 2013

