Sponsor oficial al
Campion european la Poznan, în Polonia, sportivul născut lângă Strehaia, în satul Jirov, comuna Corcova, a cucerit peste 40 de medalii în cei cinci ani petrecuţi la CSSLTTL Orşova. Dăescu a fost selectat de antrenorul Ilie Bănăduc direct din curtea şcolii, alături de alţi colegi, care, ulterior, au trecut testele medicale şi fizice, însă doar el s-a adaptat programului de pregătire de la malul Dunării şi a ajuns să facă sport de performanţă.
Am ajuns la Orşova în urmă cu 5 ani, când am fost selectat, alături de mai mulţi colegi, de domnul Ilie Bănăduc, care a venit la şcoala din satul Jirov. Dintre toţi, doar eu am rămas după primul an, restul nerezistând programului de antrenamente. E mult de muncă, dar satisfacţia e şi mai mare când ajungi pe podiumul de premiere. Văzusem curse de kaiac-canoe la televizor, de la Jocurile Olimpice de la Beijing, din 2008, dar nu ştiam prea multe despre acest sport. Mi-a plăcut de cum m-am urcat în barcă şi mi-am propus să ajung şi eu într-o zi să obţin aurul. Între timp, am luat peste 40 de medalii în aceşti cinci ani, la Naţionale sau Cupa României, dar şi pe plan internaţional. Cele mai importante rămân cele de la Europenele de la Poznan, din vară, unde am luat aurul la caiac 4 pe distanţa de 1.000 de metri şi bronzul la caiac dublu.
A declarat Cristian Dăescu pentru “Ediţie Specială”
La Mondialele de juniori de le Ontario (Canada), de luna trecută, componentul Clubului Sportiv Şcolar al Liceului Teoretic “Traian Lalescu” Orşova s-a clasat pe 5 la canoe simplu x 200 m, cu timpul de 41”51 secunde.
Am trecut de serii şi am intrat în finală, dar am ratat podiumul. Mondialele sunt mult mai puternice, fiindcă am avut concurenţi şi de pe alte continente, nu doar din Europa. Oricum, a fost o experienţă care mă va ajuta în carieră, dar şi plăcută, în acelaşi timp, fiindcă am văzut cascada Niagara.
A rememorat Dăescu
Se va axa pe proba de simplu
Deoarece la clubul dunărean nu există secţii de seniori, Dăescu se va transfera din această toamnă la CS Dinamo Bucureşti. Obiectivul său rămâne calificarea la JO din 2016, din Brazilia, iar la următoarele jocuri olimpice speră să aducă şi medalii.
De la 1 noiembrie plec la CS Dinamo Bucureşti. Sper să mă integrez repede la seniori, fiindcă programul de pregătire va fi mai diferit. O să fie mai dificil la început, dar sunt convins că voi face faţă. Mă voi axa pe proba de canoe simplu, la fel ca domnul Ivan Patzaichin. Va fi greu să-i calc pe urme, dar voi munci enorm. Obiectivul rămâne calificarea la JO de la Rio de Janeiro, iar apoi mai vedem.
A precizat Dăescu
Deşi, după Revoluţia din 1989, CSS Orşova a adus sute de medalii de la Europene, Cristian Dăescu e singurul originar din Mehedinţi care a cucerit aurul continental, restul fiind selectaţi din alte judeţe, înainte să fie legitimaţi la clubul de la Dunăre. Ultimul medaliat mehedinţean fusese Florin Scoică, în 1988, sportiv născut în satul Ciochiuţa, situat tot pe lângă oraşul Strehaia.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Probleme interminabile în cartierul Brestei de la periferia Craiovei
- de
- 16 Septembrie 2013
OLGUTA, FAPTE GRAVE DE CORUPTIE
- de
- 15 Septembrie 2013
317 hectare de luciu de apă, plimbaţi de la Ana la Caiafa
- de
- 13 Septembrie 2013
Primăria Craiova, acuzată că a dat mită FRF
- de
- 13 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu şi Adrian Andrici, atac mafiot la adresa Universităţii Craiova
- de
- 11 Septembrie 2013
Sâmbătă seară ne «romanizăm» în familie
- de
- 10 Septembrie 2013
Olguţa Vasilescu spune că e ascultată, SRI o contrazice
- de
- 6 Septembrie 2013
În centrul Craiovei, excremente umane ca într-un WC de gară
- de
- 3 Septembrie 2013
«Ruşine, USL!»
- de
- 2 Septembrie 2013
A murit puiul de leu de la Zoo Craiova
- de
- 30 August 2013

