Sponsor oficial al
Pavel Badea a încercat în zadar să inducă opinia publică în eroare după victoria lui FCU de la Curtea de Apel Timișoara.
Ușor, ușor lucrurile încep să se așeze în lupta lui Adrian Mititelu pentru dreptatea Științei adevărate. Pe 5 februarie 2026 avocații Dan Idita și Tudor Chiauriu le-au administrat avocaților lui Pavel Badea o înfrângere de toată frumusețea, lăsând-ui pe aceștia cu buza umflată.
Curtea de Apel Timișoara a decis că Clubul Sportiv de Drept Public Universitatea Craiova, cel care este condus de Pavel Badea nu are nicio legătură cu palmaresul Științei de până în 1991. Iar motivarea judecătorilor de la Curtea de Apel Timișoara nu mai lasă niciun fel de interpretare. Palmaresul a fost și va rămâne la FCU. Conducerea lui FCU Craiova a publicat pe pagina oficială de facebook motivarea Curții de Apel de la Timișoara. Mai jos vă prezentrăm câteva paragrafe foarte improtante din motivarea respectivă.
„Din această perspectivă, clubul de fotbal constituit de reclamant în anul 2012 reprezintă o entitate sportivă nou creată, distinctă de structura care a funcționat anterior anului 1991, iar în aceste condiții reclamantul nu poate pretinde că, din perspectiva identității sportive și a palmaresului istoric, ar fi continuatorul clubului de fotbal, ce s-a desprins în anul 1991, entitate care din punct de vedere juridic s-a separat din cadrul clubului original pentru a funcționa ca un club profesionist de fotbal, cu personalitate juridică și patrimoniu propriu.
În sens sportiv, palmaresul reprezintă totalitatea performanțelor și rezultatelor obținute de un club sau de un sportiv de-a lungul existenței sale. Acesta include, în principal, trofeele câștigate (titluri de campion, cupe naționale, supercupe), participările și performanțele în competițiile internaționale, precum și diverse recorduri statistice relevante (numărul de sezoane disputate în prima ligă, numărul de meciuri, golgheterii istorici, cele mai importante victorii etc.). Palmaresul constituie, în esență, memoria sportivă a unui club și reflectă continuitatea activității și identității sale sportive. Astfel, din perspectivă juridică, acesta are, în principiu, natura unui drept personal nepatrimonial, întrucât este legat de entitatea care a realizat performanțele respective.Transferul sau preluarea palmaresului poate interveni în măsura în care există o continuitate juridică și sportivă a entității care a obținut acele rezultate ori în situația transmiterii structurii sportive, împreună cu istoria și i dentitatea sa. Fiind vorba de drepturi ale persoanei juridice, deși nepatrimoniale, nu este exclus transferul acestora către o altă entitate. Curtea reține că, până în anul 1991, a existat o singură entitate sportivă organizată sub forma unui club polivalent, multidisciplinar, în cadrul căruia funcționau mai multe secții sportive, inclusiv secția de fotbal. În cursul anului 1991, secția de fotbal s-a desprins din structura clubului inițial (prin divizarea și separarea persoanei juridice) și și-a continuat activitatea în mod autonom, prin autofinanțare, în afara entității originare, care a rămas în continuare titulara celorlalte secții sportive.
Totodată, se constată că, la acel moment, clubul originar nu a înființat și nici nu putea înființa o altă echipă de fotbal care să continue activitatea secției de fotbal desprinse din acesta. Instanța constată că secția de fotbal care a funcționat în cadrul clubului până în anul 1991 s-a desprins din clubul-mamă împreună cu întreaga activitate specifică și cu toate elementele aferente acesteia, inclusiv palmaresul rezultat din activitatea competițională a echipei de fotbal, cea care l-a și realizat. Din acel moment, istoria sportivă a curs alături de secția desprinsă și nu a rămas, așa cum pretinde reclamantul, „la conservare” în cadrul clubului multisport. Este de necontestat faptul că, în anul 1991, secția de fotbal s-a desprins din structura acestuia și a dobândit personalitate juridică proprie, fiind organizată ca entitate distinctă, destinată desfășurării activității de fotbal profesionist. Ulterior acestui moment, clubul sportiv originar, rămas cu celelalte secții, nu a mai avut în structură o secție de fotbal și nici nu putea constitui o asemenea structură în condițiile cadrului normativ existent la acel moment. Abia în anul 2012 reclamantul a înființat o nouă structură fotbalistică în cadrul clubului. În raport cu cadrul factual și juridic expus, susținerea reclamantului privind existența unei continuități cu vechiul club (din 1948), din care s-a desprins secția de fotbal, precum și concluzia dedusă pe acest temei, în sensul existenței unei continuități din perspectivă juridică și sportivă a palmaresului, între structura sportivă anterioară și clubul de fotbal înființat de acesta după anul 2011, este neîntemeiată. Din această perspectivă, clubul de fotbal constituit de reclamant în anul 2012 reprezintă o entitate sportivă nou creată, distinctă de structura care a funcționat anterior anului 1991. În aceste condiții, reclamantul nu poate pretinde că, din perspectiva identității sportive și a palmaresului istoric, ar fi continuatorul clubului de fotbal care s-a desprins în anul 1991, entitate care, din punct de vedere juridic, s-a separat din cadrul clubului originar pentru a funcționa ca un club profesionist de fotbal, cu personalitate juridică și patrimoniu propriu. Curtea constată că încercarea de a fundamenta, pe cale argumentativă, dobândirea palmaresului istoric al vechii echipe de fotbal de către reclamant și, implicit, de către clubul de fotbal înființat de acesta în anul 2012 nu este susținută nici de situația juridică rezultată din actele existente, în sensul existenței unei continuități juridice și sportive între aceste entități.
Or, în absența unei asemenea continuități, palmaresul istoric nu poate fi atribuit unei structuri fotbalistice nou create la mai mult de două decenii de la desprinderea secției de fotbal din clubul originar. În consecință, Curtea reține că, din punct de vedere logico-juridic, clubul de fotbal înființat de către reclamant în anul 2012 ar putea eventual pretinde palmaresul aferent perioadei ulterioare constituirii sale, neputând revendica sau pretinde palmaresul istoric anterior, acesta aparținând entității sportive care a realizat performanțele respective și care a avut o identitate juridică și sportivă distinctă de cea a reclamantului. Argumentul reclamantului potrivit căruia ar fi continuatorul clubului originar și că, în această calitate, ar deține atât marca, cât și palmaresul aferent activității fotbalistice nu poate fi primit. În realitate, astfel cum reiese din actele dosarului, secția de fotbal s-a desprins din cadrul clubului inițial în anul 1991 și și-a continuat activitatea în mod autonom. Reclamantul susține că, deși activitatea fotbalistică ar fi fost întreruptă, el ar reprezenta continuatorul vechiului club și că, în această calitate, ar deține palmaresul aferent acestei activități. Curtea nu poate primi o asemenea susținere. În realitate, nu se poate vorbi despre o întrerupere a activității fotbalistice, astfel cum afirmă reclamantul, ci despre o continuitate a acesteia, realizată prin desprinderea din structura clubului polivalent a secției de fotbal, care și-a continuat existența în mod autonom, având ca obiect exclusiv activitatea fotbalistică profesionistă. În cauză nu este vorba despre o întrerupere temporară a activității fotbalistice a Clubului Sportiv Universitatea Craiova, ci despre faptul că a operat o încetare a activității secției de fotbal a acestui club pentru a permite înființarea, la acel moment, a Fotbal Club Universitatea Craiova, intenția fiind clară în sensul preluării întregului patrimoniu al acelei secții de către clubul de fotbal nou înființat în 1991.
Din perspectiva palmaresului, acesta a urmat parcursul clubului de fotbal care a continuat activitatea sportivă, participând în mod neîntrerupt în competițiile interne și internaționale în care era deja înscris anterior desprinderii. Clubul originar a rămas, după această desprindere, titular exclusiv al celorlalte secții sportive, fără a mai desfășura activitate fotbalistică profesionistă începând cu acel moment. Intenția clară a legiuitorului, la momentul organizării activității sportive de performanță din 1991, a fost ca secția de fotbal, în integralitatea sa, să se separe, să dobândească personalitate juridică proprie și, implicit, patrimoniu propriu, urmând să se autofinanțeze din fonduri private, în același timp încetându-și activitatea secția de fotbal din cadrul Clubului Sportiv Universitatea Craiova. Astfel, se constată că intenția legiuitorului a fost aceea de a transfera întregul patrimoniu al secției către această nouă entitate juridică, cu atât mai mult cu cât notorietatea și rezultatele deosebite obținute au creat posibilitatea desprinderii și funcționării separate și autonome, din punct de vedere financiar, a acestei secții. În vederea separării bazei materiale, prin protocolul nr. 1937/18.02.1991 s-a procedat la predarea-primirea tuturor activelor și pasivelor, document încheiat între Clubul Sportiv Universitatea Craiova și Fotbal Club Universitatea Craiova, fără nicio distincție. Nu se poate reține susținerea apelantului-reclamant în sensul că în acest protocol nu s-a prevăzut în mod expres faptul că s-a transmis dreptul la palmares către nou-înființatul club de fotbal, în condițiile în care, ca urmare a Ordinului nr. 4162/22.01.1991 al Ministerului Învățământului, a fost emis Ordinul nr. 163/24.01.1991 al Ministerului Sportului. Astfel, s-a procedat la separarea bazei materiale între Clubul Sportiv Universitatea Craiova și nou-înființatul Fotbal Club Universitatea Craiova, iar conform protocolului de predare-primire au fost predate toate activele și pasivele legate de această separare a bazei materiale, fără nicio excepție.
Simpla invocare a continuității unui club sportiv nu este, în sine, suficientă pentru a fundamenta juridic titularitatea asupra palmaresului, în lipsa unor dovezi juridice privind deținerea în propriul patrimoniu sau dobândirea prin transmitere a acestor drepturi. Prin urmare, nu poate fi admisă acțiunea în constatare a reclamantului în absența unui probatoriu apt să demonstreze că palmaresul este deținut în patrimoniul său ori că acesta a dobândit în mod valabil un asemenea drept asupra palmaresului. Instanța este ținută să se pronunțe pe baza probelor administrate în cauză, iar nu pe baza unor considerente de ordin istoric sau simbolic, sportiv ori de altă natură, ci exclusiv juridic. Astfel, lipsa dovezilor privind titularitatea palmaresului conduce, în mod firesc, la respingerea cererii. Totodată, potrivit reglementărilor în vigoare la acea dată, a avut loc și separarea bazei materiale, precum și a tuturor drepturilor și obligațiilor legate de aceasta, iar prin protocolul depus la dosar a fost predat patrimoniul aferent secției de fotbal către clubul de fotbal nou înființat, care a preluat și a continuat activitatea fotbalistică desfășurată anterior în cadrul clubului originar. În raport cu aceste probe, nu se poate reține existența unui drept al reclamantului, continuator al secțiilor sportive cu excepția celei de fotbal, asupra palmaresului fotbalistic istoric.”
