Sponsor oficial al

Curtea de apel Timișoara a motivat astăzi în scris hotărârea din 5 februarie. Când respinsese apelul clubului de drept public din Bănie, care ceruse să i se dea ce nu-i aparține, adică palmaresul.
Neaparținând clubului de drept public, e limpede că palmaresul aparține structurii sportive care a preluat întreaga activitate de la 1 februarie 1991. Adică aparține Fotbal Club Universitatea.
La 40 de zile de la respingerea apelului clubului de drept public, instanța bănățeană a publicat și motivarea deciziei. Sunt nu mai puțin de 67 de pagini scrise mic, file care poate că depășesc tot ce-au citit în viața lor cei care nu vor să înțeleagă această decizie a Instanței.
Cele 67 de pagini spun multe lucruri și s-ar putea să fie plictisitoare pentru contestatarii care s-au obișnuit fie să citească doar titlurile, fie se plictisesc la știrile mai lungi de cinci rânduri.
În esență însă e ideea că Fotbal Club Universitatea Craiova, atunci, în februarie 1991, când s-a făcut desprinderea de structura sportivă a Statului, n-avea cum să preia întreaga activitate sportivă, fotbalistică, fără să preia și palmaresul.
A preluat tot, lot, jucători, antrenori, autocar, mingi, tricourile din magazie, prin urmare a preluat și palmaresul. Victorii, egaluri, înfrângeri, goluri marcate, goluri primite, puncte. Toate acestea, cele preluate, i-au permis echipei din Craiova ca în vara consecutivă preluării să câștige campionatul, să facă eventul. Fără aceste cifre (ADICĂ FĂRĂ PALMARES!!!!) aceste performanțe n-ar fi fost posibile.
Asta scrie, extrem de rezumativ, simplificat la maximum, în motivarea Curții de Apel Timișoara. Nu e neapărată nevoie de lectura celor 67 de pagini care explică 77 de ani de istorie, din 1948 încoace.
Și mai rezumativ, pentru cei care atunci când se apucă de citit adorm la prima pagină, lucrurile stau cam așa. Palmaresul e la Fotbal Club Universitatea, din trunchiul căreia a înmugurit FCU, adică palmaresul e la FCU. Pentru cei care nu înțeleg, asta înseamnă că adevărata Știința e FCU!
Adevăr pe care un eventual recurs (bazat doar pe eventuale erori de procedură juridică, excluse în cazul de față) n-are cum să-l clatine, ci doar să-l întârzie în pronunțarea sa definitivă. Recurs faci atunci când ai impresia că ești nedreptățit, dar când lucrurile sunt atât de clare, unde mai e nedreptatea?
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Incendiu într-o școală din Drobeta-Turnu Severin
- de editie.ro
- 27 Februarie 2026
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Regina șahului mehedințean
- de Stoichița Dumitru
- 2 Februarie 2026
Crosul caritabil „Alerg pentru mama”, la cea de-a cincea ediție
- de editie.ro
- 7 Martie 2026

