Sponsor oficial al
Educaţie
Mai multe organizaţii din Educaţie au solicitat sprijinul guvernului pentru acordarea de burse minime, elevilor.
La inițiativa Societății Academice din România, 17 organizaţii cunoscute din domeniul Educației, printre care – reprezentanții elevilor, părinților și tinerilor, am transmis către premierul Florin Cîţu, miniștrii Educației și Finanțelor, Sorin Cîmpeanu și Alexandru Nazare, precum și către liderii coaliției de guvernare, o scrisoare deschisă prin care solicită ca, în bugetul de stat pe anul 2021, să existe fondurile necesare pentru plata burselor elevilor la cuantumurile minime stabilite de Guvern, în luna decembrie 2020.
Acest demers este realizat împreună cu:
- Asociația Elevilor din Constanţa
- Asociația Elevilor din Bacău
- Asociaţia Elevilor din Maramureş
- Asociația Elevilor din București şi Ilfov
- Asociația Vâlceană a Elevilor
- Federația Națională a Asociațiilor de Părinți - Învățământ Preuniversitar (FNAP-IP)
- Forumul Tinerilor din România
- Delegații de tineret ai României la ONU, Răzvan Foncea şi Ana Maria-Bălan
- Federația Coaliţia pentru Educaţie
- Organizaţia Salvaţi Copiii România
- World Vision România
- Human Catalyst
- Roma Education Fund România
- Aresel
- Asociaţia Politeia
- Institutul pentru Solidaritate Socială
Grafica ataşată este realizată de Damian Cozma.
Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020


