Sponsor oficial al
Cu acest lejer 3-0 în deplasarea din Cipru, avem deja trei meciuri ale lui Mircea Lucescu pe banca ”tricolorilor” în (aproape) aceeași formulă lăsată de Edi Iordănescu
Acel ”aproape” din paranteza de mai sus, vine de la schimbarea portarului în Ghencea, cu Lituania. În rest, totul e srtandard: Niță (Târnovanu) – Rațiu, Burcă, Drăgușin, Bancu – M. Marin – Man, R. Marin, Stanciu, Mihăilă – Drăguș. O poezie pe care începem s-o spunem pe de rost, ca pe marile echipe ale copilăriei sau tinereții celor care avem deja o vârstă.
Formula cu ”ștergător de parbriz”
Ceea ce înseamnă că formula de joc a naționalei României a fost găsită, ca și așezarea, care e un 4-1-4-1, cu Marius Marin în fața apărării, ”ștergător de parbriz”, cum l-a denumit neașteptat de plastic chiar însuși selecționerul. Nu e nici 4-2-3-1, pentru că Răzvan Marin nu coboară aproape niciodată pe linie cu Marius, nici 4-3-3, pentru că Man și Mihăilă nu sunt atacanți, ci oameni de bandă, care, mai ales ultimul, procedează la destui pași înapoi, către fundașii laterali.
Câți din 10?
Vine al patrulea meci al lui Lucescu, marți seara, în Lituania, și cu certitudine că această formulă clasicizată nu se va mai repeta. N-are cum, pentru că Bancu e suspendat pentru cartonașe și trebuie înlocuit, cel mai probabil cu Chipciu (observăm că doar postul de fundaș stânga e apanajul campionatului intern, celelalte zece poziții sunt acoperite cu oameni care activează în străinătate). Întrebarea care se pune este câți din ceilalți 10 titulari de drept vor fi înlocuiți în formula de start de la Kaunas?
Pentru schimbări trebuie să existe motive!
Nu foarte mulți, probabil. E posibil să se umble la poziția de vârf de atac, unde Drăguș n-a fost grozav la Larnaca, ba a mai avut loc și acea ședință de dirigenție cu selecționerul de pe tușă, din momentul schimbării. S-ar putea să se umble și la omul de pe stânga, unde ar putea intra în locul lui Mihăilă fie Florinel Coman, fie Mitriță. Cu toate că e destul de greu de crezut că neavându-l aprioric pe Bancu, Lucescu va veni cu încă o noutate pe acel flanc. În rest, de ce l-ar schimba pe Rațiu? Sau pe vreunul din stoperi? Sau pe Stanciu? Sau pe vreunul dintre ”Marini”? Doar așa, pentru ”a da o șansă și altora”? Greu de crezut.
Chiar e nevoie de varietate?
Iată însă că deși România are maximum de puncte în această grupă (de a treia divizie valorică, totuși, să nu uităm!) sunt destule voci care contestă folosirea mereu a aceleiași formule. În spatele rumorii stă argumentul că unii precum Mitriță sau Alibec primesc prea puține șanse, că se merge la nesfârșit pe aceiași oameni, indiferent de forma acestora. Altădată, pe vremea lui Contra sau a lui Rădoi, de la un meci la altul surveneau uneori chiar șase-șapte modificări. Ce-i drept, de multe ori puhoiul de înlocuiri venea după rezultate negative, care aproape că obligau selecționerul să ”umble” la formație. Dar iată că în anumite contexte, cum e acesta pe care-l traversăm, acea mult-licitată omogenitate a unei echipe (care la națională e mai greu de obținut decât la club, pentru că selecția e mereu deschisă) nu mai e privită ca o calitate, ci devine un defect. Adică, domnule, suntem prea omogeni, hai că avem nevoie și de puțină varietate...
Teza oboselii
Un singur argument ar lucra în favoarea câtorva schimbări la Kaunas. Anume oboseala, pentru că e greu să joci la trei zile distanță și să te și muți cu tot carabalâcul de la 30 de grade în Cipru la 4-5 grade la ora meciului din Lituania. S-a văzut la manșa tur cu balticii, disputată tot la 72 de ore față de un precedenta prestație (cea din Kosovo) că unii titulari suflau cam greu și că au trebuit să vină atunci de pe bancă Ianis, Alibec sau Mitriță pentru ca meciul să fie tranșat în favoarea noastră. Poate că așa se va întâmpla și acum, măcar de-ar fi să câștigăm cu cei care intră în repriza a doua....
