Sponsor oficial al
Craiova o să fie centrul unor dileme politice interesante în acest final de an. Doi dintre candidații „cu șanse” la funcția supremă în stat au legături trainice cu regiunea și, ar fi de înțeles că au pretenții de la un scor bun în județul Dolj.
Generalul Ciucă s-a născut aici și a activat discret în unitatea militară din Craiova. El a și fost ales Senator de Dolj în ultimul mandat și, în ciuda unei filiale dezorganizate care activează într-un județ dominat de social-democrați, speră ca măcar soldații ieșiți la pensie să-l voteze. Pentru a fi mai sigur pe sine, Ciucă și-a lansat și celebra carte de la Cetate în timp ce urechile sorbeau cu nesaț odele seci, dar elaborate, șoptite convingător de Bardul Dinescu, locatar în castelul boierului Drugă.
De cealaltă parte, Mircea Geoană își amintește bine momentele în care aduna câte 70 de procente din deșerturile fierbinți din jurul Dăbuleniului. Firele de nisip și trestiile care fremătau la trecerea lui Geoană erau manevrate la acel moment de Vali Zgonea și dirijate atent de Florentin Tudor, după părerea mea cel mai bun secretar general de partid din țară. Acum Zgonea este la ANCOM, iar Tudor a intrat într-un fel de adormire, dar Geoană speră să facă tot posibilul să scoată un scor fabulos în Dolj.
Niciunul și nici celălalt nu au structuri care să-i susțină. Generalul a experimentat cu Sigartău care spera să poată pune șaua pe liberalii din Craiova. Nu a reușit, iar toate speranțele lui Ciucă sunt legate de experiența și potența financiară a lui Cristian Bușoi, trimis in-extremis la Craiova să prindă un loc de parlamentar și să impulsioneze filiala.
Geoană a adunat nemulțumiții din fostul său partid și a pus de o organizație frumușică pe malurile Jiului. O oaste de mercenari olteni renegați s-au adunat în jurul fostului secretar general adjunct al NATO pentru a da bătălia finală cu batalionul de soldați neinstruiți care va purta steagul lui Ciucă.
Oricum, dacă este să ne uităm la cifrele de la alegerile locale, bătălia celor doi candidați este pentru locul al doilea. Dacă luăm în considerare și faptul că Simion are o oarecare priză la public, este posibil ca învingătorul luptei dintre Ciucă și Geoană să termine pe locul al treilea.
Distribuie articolul:
Cine ne ucide fără să ne dăm seama?
16 Octombrie 2024Alte articole
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Efectele încălzirii globale: Jocurile Olimpice nu vor mai putea fi organizate vara
- de Florin Bâcu
- 15 Iunie 2024