Sponsor oficial al
Un Cod galben de vânt este în vigoare luni în 25 de județe din țară, unde rafalele vor avea intensificări semnificative, mai ales în zonele montane, unde pot ajunge până la 120 km/h.
Avertizarea vizează județele Botoșani, Suceava, Iași, Neamț, Vaslui, Bacău, Galați, Vrancea, Buzău, Covasna, Brașov, Sibiu, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Hunedoara, Gorj, Alba, Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Tulcea și Constanța.
Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Moldova, Dobrogea, sudul și vestul Olteniei, precum și în sud-estul Transilvaniei, vântul va sufla cu viteze de 50-70 km/h.
Intensificări sunt așteptate și în Carpații Meridionali și de Curbură, unde rafalele vor atinge 60-85 km/h. La altitudini de peste 1700 de metri, viteza vântului va crește la 90-120 km/h, determinând viscolirea zăpezii și reducerea vizibilității.
Meteorologii precizează că, pe arii restrânse, intensificări ale vântului de 40-45 km/h se vor semnala și în restul teritoriului. Avertizarea este valabilă luni, între orele 10.00 și 23.00.
În noaptea de luni spre marți, Codul galben de vânt va fi menținut pentru Carpații Meridionali și de Curbură.
În aceste zone, vântul va avea viteze de 60-85 km/h, iar la peste 1700 de metri altitudine rafalele vor ajunge din nou la 90-120 km/h, cu viscol și vizibilitate redusă.
Marți, o nouă avertizare Cod galben va intra în vigoare pentru vestul și sudul Olteniei și sud-vestul Munteniei, unde sunt prognozate intensificări ale vântului de 50-70 km/h.
În Carpații Meridionali și de Curbură, rafalele vor ajunge la 60-85 km/h, iar la altitudini mari la 90-120 km/h, cu ninsoare viscolită și vizibilitate scăzută.
Distribuie articolul:
Cum arată 2025 din perspectiva culturii?
29 Decembrie 2025Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
PSD și-a ales președintele urmează alegeri la Primăria Craiova?
- de Mihai Belu
- 26 Octombrie 2025
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020

