Sponsor oficial al
Trei mandate de percheziție domiciliară, la locuințele unor persoane fizice, din comuna Iancu Jianu, județul Olt, în două cauze penale în care se efectuează cercetări pentru furt calificat, au fost puse în executare joi dimineață.
Potrivit IPJ Olt, în perioada mai – octombrie, persoane necunosctute ar fi pătruns într-un parc fotovoltaic, de unde ar fi sustras mai multe bunuri (cabluri, suporți, sisteme de prindere, stâlpi metalici ș.a.), cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de aproximativ 30.000 de lei.
De asemenea, polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 1 Bobicești au fost sesizați cu privire la faptul că, în luna august, persoane necunosctute ar fi pătruns în curtea unui imobil, din comuna Iancu Jianu, de unde au furat mai mulți baloți, cauzând prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei.
„În cauză, polițiștii au întocmit câte un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, fiind continuate cercetările în vederea identificării autorilor și dispunerii măsurilor legale. În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 45 și 59 de ani, din comuna Iancu Jianu, bănuiți de comiterea faptelor. Pentru documentarea activității infracționale, în dimineața zilei de 30 octombrie a.c., polițiștii au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, la locuințele celor 3 bărbați bănuiți de comiterea faptei”, arată IPJ Olt.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, bunuri care privesc posibila activitate infracțională.
Cinci persoane au fost conduse la sediul Postului de Poliție Iancu Jianu, în vederea audierii.
Distribuie articolul:
Asculți Oda Bucuriei și joci Perinița
31 Octombrie 2024Alte articole
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024