Sponsor oficial al
Un copil de nouă ani a ajuns la spital, vineri, după ce a fost lovit de un microbuz de transport elevi, condus de un bărbat de 58 de ani, evenimentul având loc în comuna Brebeni din județul Olt.
„La data de 12 aprilie, în jurul orei 12:30, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Teiuș, din comuna Brebeni, județul Olt. La fața locului, s-au deplasat polițiștii din cadrul Biroului Rutier Slatina. Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, un bărbat de 58 de ani, din comuna Brebeni, județul Olt, în timp ce conducea un microbuz de transport elevi ar fi acroșat un pieton, respectiv un minor în vârstă de 9 ani, din aceeași localitate”, anunță IPJ Olt.
Copilul a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost dus la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Șoferul microbuzului nu consumase băuturi alcoolice.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Distribuie articolul:
Alte articole
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020