Sponsor oficial al
Lângă locul nașterii lui Eminescu, un alt Călin, într-o altă epocă, a dovedit că încă se poate face orice în fotbal și în arbitraj
Cine vede că la 4-1 scriu despre arbitraj, mi-ar putea sugera o vizită la medic. Dar n-ai cum să nu scrii când vezi ce se întâmplă în anul 2024, mult peste nedreptățile mileniului trecut.
Peste cei de pe timpuri
Am sărit bine de cincizeci de ani, mă uit de o jumătate de veac la fotbal, dar așa ceva încă nu mi-a fost dat să văd. Nu pot fi păcălit, am părul alb, știu să deosebesc o greșeală omenească de un jaf doinit din fluier. Am prins arbitrii anilor șaptezeci, care încă aveau curea la pantalonii scurți și gulerele albe prinse de bluze cu ace de siguranță. Însă un episod precum cel de la Botoșani n-am văzut nici pe viu, nici la televizoarele pe lămpi ale epocii de aur.
Mai întâi, corectat de VAR
S-o luăm cu începutul. Încă din start s-a văzut ce are de gând mărețul politician de Argeș, aflat probabil în campanie electorală peste tot, inclusiv în nord de țară. Călin a lăsat impresia că si-a atins scopul vieții la duelul dintre Mouadibb și Pop, dar VAR-ul l-a smuls din lumea sa imaginară, corectându-i decizia strâmbă.
Asociat cu VAR-ul în vederea săvârșirii de infracțiuni.
Apoi, la 0-1, i-a rebăgat pe moldoveni în joc. Ofosu trăsese deja la poartă (mingea era încă în joc), iar Lekiatas venea din spate și i-a atins suav piciorul, fără a-i deranja execuția. Din inerție! Ce era lituanianul să facă? Putea el să-și oprească piciorul? Poate doar dacă i-l tăia felcerul. Dar grupul organizat constituit din Mladinovici - la VAR și Călin la flautul din teren, a decis penalty.
Care fault la Chițu?
Era minutul 70 și, în ciuda eforturilor călăului, la 1-1 capul condamnatului continua să facă parte din trup. Chițu are mingea și adversarul îl tamponează, într-o zonă neutră, la centrul terenului. Dacă ești corect, dai fault pentru Craiova. Dacă ești găzdar, lași jocul să continue. Botoșeneanul care agresase cade și se vaită, iar Călin îl elimină pe Chițu. Pentru ce? Rămâne o enigmă la fel de neelucidată precum aceea care l-a transformat pe acest ins în arbitru de prima ligă.
Circumstanțe agravante
În prima repriză, aproape de băncile de rezerve, la un fault clar al gazdelor, dumnealui dă lovitură liberă pentru Botoșani. Trică protestează și vede galben. Repriza a doua. Un fundaș localnic dă de pământ cu Blănuță, Călin dă fault invers, Chițu protestează si e îngălbenit. Apoi, la 2-1 pentru gazde, Baeten e faultat clar, arbitrul lasă avantaj, dar când vede că faza poate fi periculoasă, o întoarce și fluieră fault. Ca la liga a patra, când știi că ai lăsat cheile portbagajului unui "băiat de la gazde".
Mai are fotbalul vreo importanța?
Această martelare, lapidare, omorâre cu pietre, execuție publică, aproape că nu-ți mai lasă loc să vorbești și de fotbal. Ce rost mai are? MVP-ul meciului a fost arbitrul, avantajații sunt în primul rând cei de la Botoșani, dar si alte două-trei echipe , iar marea perdantă e Craiova, care poate retrograda în urma linșajului public la care a fost supusă de un arbitru nedemn să fie numit astfel.
Distribuie articolul:
Alte articole
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Tendințe de modă ce au în spate rasismul neintenționat
- de Ionescu Roxana
- 13 Octombrie 2020