Sponsor oficial al
Un bărbat a decedat, vineri dimineață, în urma unui accident rutier produs între localitățile Găneasa și Slătioara din județul Olt.
Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, în vârstă de 45 de ani, din comuna Găneasa, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Național 65 - European 574, între localitațile Găneasa și Slătioara, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi intrat în coliziune față-spate cu un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de către un tânăr, în vârstă de 31 de ani, din municipiul Slatina.
În urma evenimentului rutier, bărbatul de 45 de ani a decedat.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
„Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, arată IPJ Olt.
Distribuie articolul:
Dr. Stoica Lucian suferă de o boală rară.
23 Septembrie 2024Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024


