Crețu
Sponsor oficial al
Într-o lume aflată în plin proces de degradare morală, omul devine un animal dominat de instincte. Vezi: "Cu ce m-am ales în viață / cu ce bag în gură și cu ce trag... și pe nas." Așadar, omul modern este produsul unei noi normalități, în care își folosește toate resursele cu scopul de a obține mai mult. Doar că, de această dată, "mai mult" nu înseamnă mai multă empatie, evoluție spirituală, profesionalism, ci mai multă acumulare materială.
Copiii nu mai urmează facultatea de drept pentru că doresc, într-o zi, să poată împărți dreptatea, ci pentru că au salarii mari, ies devreme la pensie și au autoritate. De asemenea, nu merg la facultatea medicină pentru că, atunci când erau mici, se jucau de-a doctorii încercând să vindece păpușile, ci merg la medicină pentru că există venituri consistente.
Acum, când sunt mici, poate se mai joacă de-a doctorii, dar nu pentru a trata păpușile, ci pentru că primesc bani de la păpușile pe care le tratează. Așadar, într-o astfel de lume în care ceea ce până mai ieri era anormal, acum a devenit normalitate, să mai întâlnești un OM pentru care primează valorile devenite decadente este aproape o minune. Desigur că te întrebi dacă acest om nu este bolnav, bolnav incurabil de maladia instituției numită: BUN SIMȚ. Eu am ajuns la această concluzie când am mers pentru prima dată la un consult la Dr. Stoica Lucian de la UROSCAN.
Primul contact: un om modest, sociabil și amabil.
Cum nu este arogant, îngâmfat, greu abordabil, mi-am zis atunci?
Se pare că nu! Ok, o fi avut omul o zi... o fi excepția. A urmat consultația propriu-zisă, extrem de amănunțită, aproape enervant de meticuloasă.
Cum nu este repezit, chiar nevrotic, ca la ușă alții așteptau să plătească?
Ei bine, nu. Discuția care a urmat pe seama afecțiunii a fost mai lungă decât consultația. Doctorul nu m-a lăsat să plec până nu s-a asigurat că și creierul meu speriat și fără cunoștințe medicale a înțeles exact.
Așteptam cu spaimă să-mi spună când să vin pentru operație. Doctorul probabil așteaptă să plec. Epuizase toate explicațiile. Nimic despre operație. Îmi iau inima în dinte, de pe unde fugise de la fizică, și întreb: „ operația?”
Doctorul zâmbește, înțelesese de ce ședeam împietrit. Într-un final spune: „Câtă vreme nu pun probleme, nu intervenim chirurgical, poate pe la 60 de ani.” Fericit, îi mulțumesc și plec repede, parcă temându-mă să nu se răzgândească.
Afară, în fața clinicii, mă opresc, îmi aprind o țigară și mă întreb: cum oare un medic în regim privat să aibă atâta etică morală și profesională încât să renunțe la banii proveniți din intervenția chirurgicală în favoarea binelui pacientului?
Așa ceva... pentru mine devine greu de înțeles. Dr. Stoica este un far care luminează întunericul ce acoperă societatea, oferind siguranță. Sunt uimit că într-un doctor atât de capabil profesional am găsit și un OM de o probitate morală... rară. Foarte rară.
