O mână întinsă într-o noapte udă

Oltenii au jucat excelent în Giulești 70 de minute și slab celelalte 35-40, dintr-un meci care a durat cu totul peste 100, spre 110. Să ai 3-1 și să pierzi cu 4-3 e extrem de greu suportabil, mai ales că în minutul 77, al executării acelui penalty, avantajul de două goluri de pe tabelă dădea iluzia unei victorii, care, conform întâmplărilor de până atunci, ar fi fost pe deplin meritată.

Minutele osândei

Atunci, în acel minut 70, Lacroix arăta unui coechipier să-l ”ia” pe Rrahmani. Cu mâna întinsă, n-ai cum să arăți altfel. A simțit că vine mingea spre brațul său lung și l-a strâns spre trup, să-l aibă lipit. L-a și ridicat însă, a săltat puțin umărul. Gest reflex, nu poate fi vorba de intenție, dar teoria hențului involuntar a fost băgată demult la naftalină. După regulament, într-o astfel de fază e henț. Și-atunci de ce s-a stat 7 minute? Să se vadă dacă nu cumva Burmaz (aflat lângă Kvakic) e în ofsaid și dacă eventualul ofsaid influențează faza. S-a decis că nu influențează (nu s-au mai tras linii să se vadă dacă a fost ofsaid sau nu) și abia apoi Feșnic a mers la monitor să vadă felia sa de fază, adică dacă a fost henț sau nu. Dar osândiții olteni au așteptat șapte minute în ploaia rece, pentru că lipsea săpunul de uns frânghia.

Ora de vis...

Ar fi putut să fie altfel. Cu ora (și ceva) de fotbal de excelentă calitate, practicată în fața unui Giulești înmărmurit. Cu Bauza (poate că mai trebuia lăsat câteva minute pe teren!) la pupitrul dirijoral, autor a două pase de gol de mare finețe și al altor câtorva faze de decar argentinian veritabil. Cu Dragoș Albu marcând spectaculos, cu stângul, în poarta unui Horațiu Moldovan, a cărui concentrare plecase deja spre Metropolitano. Cu Blidar, veritabilă revelație, excelent nu doar la golul trei, ci și până atunci. Cu toată echipa bine articulată, mirosind puternic a playoff, chiar dacă impresia olfactivă era clătită mereu de ploaie.

... și jumătatea de ceas de coșmar

Cum te poți metamorfoza astfel? Cum de poți, în partea de meci care urmează, să nu mai semeni deloc cu ce-ai fost la început? Dacă ar fi de analizat întâmplările, bucată cu bucată, atunci trebuie amintită și soarta potrivnică. Ghinionul. Însă trebuie respectat adevărul că după acel penalty care a dus scorul la 2-3, Craiova a dispărut complet din joc, n-a mai câștigat dueluri, n-a mai fost periculoasă în atac și a greșit nepermis în apărare. Două erori de portar mari de tot (golurile 3 și 4), dar și alte pase greșite, plus incapacitatea de a mai face ceva în terenul advers. Excepție, marea ocazie Blănuță-Chițu, care putea duce la un 4-4 ca la Teatrul Giulești, aflat la câteva zeci de metri de acea poartă. Astăzi, teatrul se numește Opera Comică pentru Copii. Nu și pentru copiii Craiovei, n-ai cum să mai zâmbești la comedii când soarta ți-e atât de potrivnică.

Final în zece oameni

Ghinionul, sau zăpăceala, sau ploaia, sau toate acestea laolaltă, au făcut ca minutele de prelungire (10 arătate pe tabelă, vreo 12 cu toate) să fi fost abordate în inferioritate numerică. Ce înseamnă să fi făcut deja cele 4 ”episoade” de schimbări și să se accidenteze Negru la o fază neutră și nevinovată? Înseamnă destin de-a-ndoaselea, cum parcă de-a-ndoaselea a fost tot acest meci. Superb pentru privitorul neutru, eroic și epopeic pentru învingători, dar consumator de calmante și de antinevralgice pentru cei care dădeau iluzia că vor câștiga, însă au pierdut.