Sponsor oficial al
Craiova în special și Oltenia în special a fost un butoi de pulbere. Prima dată în 1655 țăranii din zona Craiovei au luat cu asalt oastea banului Chirică Rudeanu au ocupat Bănia. A fost nevoie atunci de o oaste care a fost trimisă împotriva răsculaților și de aproape un an pentru a „rezolva” revolta.
În vremea lui Constantin Brâncoveanu, după aproape o jumătate de secol, a fost nevoie ca un corp de oaste să stea în zona Băniei pentru a liniști spiritele înfierbântate ale locuitorilor acestor locuri scăldate de un soare mai cald decât în alte părți ale României.
Cu toate acestea, în timpul în care habsburgii au visat că pot guverna Oltenia, provincia a devenit scena unor nenumărate trupe de haiduci care au controlat de facto întreaga regiune fără ca boierii sau austriecii să poată face ceva.
Pe la 1781 populația și haiducii fac front comun pentru a se împotrivi boierilor care doreau să acapareze mai multe terenuri. După nici un deceniu, oamenii amărâți ai Craiovei se revoltă în ceea ce avea să se numească „Răscoala Mahalalelor”.
Într-un fel această răscoală are loc într-o situație asemănătoare cu cea din momentul de față. Craiova era condusă de un caimacan grec pus de turci. Acesta, pe numele său Samurcaș, dorea să încaseze cât mai multe taxe și teroriza populația autohtonă după ce, o nouă mărire de taxe adusese oamenii la limita disperării. 3000 de țărani se răscoală după ce oamenii caimacanului biciuiesc niște copii.
Despre rolul Craiovei în Revoluția lui Tudor Vladimirescu și despre Iancu Jianu este de prisos să mai amintesc. Menționez în treacăt acum faptul că prima capitală a revoluționarilor de la 1848 pentru că evenimentul este mult prea cunoscut și vreau să evoc alte momente importante care arată un lung șir de luptă a craiovenilor împotriva nedreptăților.
În 1860 breslele din Craiova se revoltă din nou în momentul în care autoritatea centrală încearcă să le pună cizma pe grumaz. Prefectura a fost atacată de mii de oameni nemulțumiți, iar 200 de manifestanți și 30 de soldați mor în lupte. Generalul Magheru este trimis să reorganizeze armata din Craiova.
1907 a venit în Craiova cu 200 de arestări. În timpul Primului Război Mondial craiovenii se remarcă din nou printr-o rezistență împotriva ocupației germane. Mai mulți prizonieri sunt ajutați să evadeze după un model adoptat apoi de rezistența din Franța.
După cel de-al doilea Război Mondial, comuniștii au ajuns târziu la Craiova, iar atunci când au făcut-o a fost nevoie ca Dej însoțit de întreaga sa suită să descindă în oraș. Discursul lui Gheorghe Gheorghiu Dej în Bănie s-a finalizat cu o încăierare generală în 1944 când craiovenii s-au răsculat împotriva comuniștilor. Anul 1945 a continuat cu revolte de stradă și confruntări și chiar ciocniri armate în urma cărora pier câteva zeci de oameni. În 1946, Petru Groza nu poate nici el să-și termine discursul la Craiova în ciuda susținerii de care se bucura în rândul comisarilor ruși.
Instalați în întreaga țară, comuniștii nu reușeau să pună stăpânire pe capitala Olteniei nici în 1947 când încă erau revolte minore în oraș. Sunt momente istorice mai puțin evocate după ce trei decenii s-a învățat o istorie trunchiată de laboratoarele sovietice, iar alte trei decenii nu s-a mai învățat nimic.
Mă întreb cum oare de în ultimele trei decenii o populație atât de curajoasă nu a mai reacționat? Am evocat trei secole și jumătate de revolte și răzvrătiri împotriva abuzurilor. De fiecare dată, oltenii s-au adunat și au făcut front comun împotriva celor care-i asupreau fie că era vorba despre străini sau despre scăpătați ai locului. Oare ce se întâmplă acum?
P.S.: Dacă domnul ministru Predoiu Cătălin Marian dorește să ordone deschiderea unui dosar penal pentru incitare istorică la violențe îl rog respectuos și pe el și pe șefa de la justiție să fiu încarcerat cu deținuții de drept comun. Este mult mai puțin periculos decât în celulele în care vor ajunge viitorii deținuți politici.
Distribuie articolul:
Alte articole
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024