Sponsor oficial al
„Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate". Cuvinte lăsate de către Regina Maria a României către poporul său, poporul român.
În 2025, România îşi priveşte din nou istoria prin ochii uneia dintre cele mai luminoase figuri ale sale: Regina Maria, născută în 1875, în comitatul Kent din Anglia, devenită simbol al unui patriotism asumat până la sacrificiu. Venită dintr-o familie europeană cu rădăcini britanice şi ruseşti (era nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii şi a Țarului Alexandru al II-lea al Rusiei), Maria nu a fost româncă „de sânge”, dar a devenit, prin opţiune şi destin, mai româncă decât mulţi născuţi aici. Şi-a legat fără ezitare viaţa, credinţa şi chiar moartea de această ţară la care putea, la nevoie, să renunţe. Nu a făcut-o niciodată.
În anii grei ai Primului Război Mondial, Regina Maria a avut determinarea unui bărbat pe câmpul de luptă şi dibăcia unui diplomat în saloanele Europei. A străbătut spitale de campanie, barăci îngheţate, săli improvizate pentru răniţi şi refugiaţi, intrând în focarul de tifos care răpea pe atunci mii de soldaţi şi civili. Sacrificiul ei nu a fost o figură de stil: risca, clipă de clipă, aceeaşi moarte cumplită care lovise deja atâţia români. În loc de siguranţa unui exil confortabil, a ales linia întâi a suferinţei.
Durerea ei a avut şi un chip personal. Regina a plecat pe front cu lacrimi în suflet, lăsând în biserica de la Cotroceni mormântul propriului copil. Puţini lideri de azi ar mai avea forţa să-şi reprime tragedia intimă pentru a rămâne în picioare în faţa unei naţiuni sfâşiate. Maria a făcut-o fără spectacol, transformând drama personală în energie pentru ceilalţi.
Alături de Regele Ferdinand, monarh cultivat, discret şi ferm, Regina Maria formează cuplul regal care marchează decisiv formarea României Mari. El semnează actele, ea pregăteşte terenul – cu farmec, inteligenţă politică şi o perseverenţă care impresionează până şi marile cancelarii ale vremii. Succesul României la tratativele de pace poartă, în bună măsură, amprenta ei.
Locurile dragi Reginei spun, la rândul lor, povestea unei iubiri pentru România. La Balcic, pe ţărmul mării, şi-a creat un refugiu sufletesc, un colţ de Orient şi de Balcani amestecat cu melancolia nordului, unde grădinile, aleile şi capela Stella Maris poartă încă amprenta sensibilităţii sale. La Pelişor, în inima Carpaţilor, a desenat interioare moderne, pline de lumină şi simboluri, un adevărat manifest pentru un stil românesc regândit prin ochi occidentali. Cotroceniul, cu biserica în care şi-a lăsat copilul înmormântat, este locul suferinţei tăcute, dar şi al datoriei publice. Branul, devenit mai târziu emblemă turistică, păstrează urma reginei care a ştiut să îmbine legenda cu identitatea naţională.
Aceste spaţii nu sunt doar obiective turistice, ci geografia unei conştiinţe. Fiecare încăpere decorată, fiecare grădină proiectată, fiecare biserică sprijinită de ea arată aceeaşi idee: România merită frumuseţe, demnitate şi stil. Pentru politicienii de azi, care se fotografiază grăbiţi pe culoarele puterii, Regina Maria rămâne un contraexemplu: nu poza, ci dădea materialitate personalității sale; nu interesul personal, ci interesul naţional dus până la sacrificiu. Iar pentru oamenii simpli, destinul ei este dovada că dragostea de ţară nu se declamă, ci se trăieşte, până la capăt, în fiecare gest, în fiecare alegere, în fiecare pas făcut – fie el pe front, la masa negocierilor sau în liniştea unei grădini de la Balcic.
La 150 de ani de la naşterea sa, Regina Maria rămâne un model nu doar pentru istorici sau monarhişti, ci pentru fiecare om simplu şi, mai ales, pentru politicienii României contemporane. Din Jurnalul ei – adevărată capodoperă literară – se vede un spirit extraordinar de lucid, capabil să recunoască greşelile, să-şi asume îndoielile şi să iubească ţara fără slogane.
Gusturile ei elevate au modelat peisajul cultural al României: de la castele şi reşedinţe ridicate sau transformate după viziunea sa (de la Cotroceni la Balcic şi Bran), până la stilul vestimentar, boem şi rafinat, care a transformat-o într-o veritabilă icoană a eleganţei europene. Regina Maria nu a construit doar edificii de piatră, ci şi un reper moral. Într-o epocă obsedată de imagine, ea rămâne, poate, cea mai bună lecţie despre cum se construieşte, prin curaj, empatie şi asumare, demnitatea unei naţiuni. În anul său aniversar, a o comemora înseamnă mai mult decât a depune coroane, a organiza expoziții și simpozioane: înseamnă a ne întreba, fiecare, dacă facem pentru România măcar o parte din ceea ce a făcut Regina României Mari, venind dintr-o altă ţară, dar alegând, fără rezervă, să fie a noastră pentru totdeauna.
