Sponsor oficial al
Octavian Bellu şi Mariana Bitang, prezenţi, miercuri, la festivitatea de premiere a delegaţiei României de la CE de gimnastică, au solicitat MTS modificarea legislaţiei privind remuneraţia antrenorilor loturilor naţionale, considerând anormale salariile actuale, în cuantum de 900 de lei. Antrenoarea Mariana Bitang a declarat că Federaţia Română de Gimnastică nu are cadrul legislativ pentru a oferi salarii decente antrenorilor.
Contractul nostru a încetat în august 2012. Normal ar fi să se creeze un cadru legal, pentru ca fiecare federaţie să îşi poată plăti în limită decentă antrenorii. Federaţia este extrem de limitată de capitolele legale care sunt în vigoare acum. Deci trebuie ceva modificat, pentru că dânşii te pot angaja acum pe un salariu de 900, 1.200 de lei, ceva de genul acesta. Nu am făcut muncă patriotică (n.r. - la Europene), am făcut un lucru normal, fără a cere nimănui nimic în schimb. Dar noi nu pledăm aici neapărat pentru noi, este vorba despre colegii noştri mai tineri, care vor prelua ştafeta de la noi în viitorul apropiat, şi nu este firesc ca ei să muncească pe salarii de 900, 1.200 sau 1.500.
Bitang
Legi proaste în domeniul sportului
Bitang a ţinut să menţioneze că vina nu aparţine ministrului Tineretului şi Sportului sau Federaţiei Române de Gimnastică.
Nu e normal să găsim vinovaţi în curtea ministerului sau a federaţiei. Este o problemă de vid legislativ. Dacă domnul ministru se va ţine de cuvânt şi va finaliza această modificare legislativă, cu siguranţă toţi cei din lumea sportului vor fi mult mai mulţumiţi. Repet, nu este nici vina ministrului şi nici a Federaţiei Române de Gimnastică, doar că nu au cadru legal pentru a ne plăti. Acest lucru sperăm să se facă într-un interval scurt de timp.
A adăugat antrenoarea
Mariana Bitang susţine că, tot din cauze legislative, o perioadă de timp sportivele de la lotul naţional aflate în cantonament la baza sportivă de la Izvorani nu au putut face cursuri, deoarece profesorii nu puteau fi plătiţi.
Referitor la absurditatea acestei legi, de exemplu la Izvorani nu există şcoală, iar fetele o perioadă nu au putut face cursuri pentru că profesorii, conform legii, nu puteau fi plătiţi, li se putea oferi doar o masă. Păi cine venea până la Izvorani, să facă o oră dus şi una întors, pentru o oră sau două cu sportivele şi tu să îi dai să mănânce o masă? Iar asta se întâmpla până acum, de curând.
Bitang
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Împletitură de gangsteri şi oameni ai legii, la «răcoare»
- de
- 22 Aprilie 2013
VIDEO / Procurorii au dat NUP
- de
- 21 Aprilie 2013
Bercea Mondial, bun de puşcărie
- de
- 18 Aprilie 2013
Tir la foc continuu cu ilegalităţi la uzina din Sadu
- de
- 17 Aprilie 2013
Droguri pentru copii
- de
- 17 Aprilie 2013
Ofiter criminalist, reţinut pentru trafic de influenţă într-un dosar de viol
- de
- 17 Aprilie 2013
Mischie aplică «metoda Năstase»
- de
- 16 Aprilie 2013
Dragomir dă cu subsemnatul la DNA
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A decedat de stresul salariului
- de
- 15 Aprilie 2013
VIDEO / A stat două ore în fântână, dar a avut zile
- de
- 14 Aprilie 2013

