Sponsor oficial al

Falșii iubitori de râu și de ram mai au de așteptat. Fâsul lor împodobit cu panglică tricolor, adică amendamentul la Legea Sportului, mai are de dat un ocol pe la Curtea Constituțională.
Acolo a trimis președintele Nicușor Dan așa-zisa Lege Novak. În esență doar un ordin ministerial imposibil de aplicat, însă împins de parlamentari la statutul de lege. În fine, de posibilă lege care prevedea ca la sporturile de echipă 40 la sută dintre practicanți să fie românași neaoși de-ai noștri, pentru că așa ne-am apăra, vei Doamne, nevoile și neamul.
Nu se știe ce se va întâmpla la CCR. Dar în mod normal o asemenea aberație ar trebui respinsă, nu numai pentru că îngrădește niște drepturi garantate de Constituție, ci și pentru că are iz nord-coreean, stalinist, retrograd și mai sunt alte câteva categorisiri care i s-ar putea face.
Se zice că mai mulți patroni din fotbal au înaintat o scrisoare către Cotroceni și că de aceea ar fi apelat președintele Nicușor Dan la Curtea Constituțională. Greu de sus dacă acela a fost motorul recentului demers prezidențial. Ci mai degrabă teama de a ne fi făcut de râs pe mapamond cu o lege care nu mai există pe nicăieri în lume. Cum să ieși la rampă cu așa ceva în prag de 2026? După asta nu mai avea ce altceva să urmeze decât Colectivizarea, ca în anii cincizeci!
Aceeași lege a Sportului mai are niște chichițe, pe care CCR ar trebui să le aibă în vedere. Anume să nu se mai limiteze accesul la Justiția civilă al celor nemulțumiți de hotărârile forurilor sportive.
În virtutea Curții de Justiție a UE și a Tratatului de la Lisabona oricine practică sportul, fie club sau persoană individuală, are dreptul la o Justiție în afara judecății federațiilor de profil.
Cel mai recent caz, chiar de astăzi, cald, e al lui Mbappe. Se știe, actualul decar al lui Real Madrid s-a certat și s-a răscertat cu fostul său club, PSG. Chiar dacă a plecat liber pe Bernabeu, Kylian a tras (prin avocații săi, firește) să-și recupereze datoriile pe care clubul parizian le avea la el. Dar la Federația Franceză lucrurile se judecau mereu la fel, în favoarea lui PSG, că doar nu erau nebuni federalii să-l supere pe marele Khelaifi!
Dar iată că avocații au ales altă cale, interzisă multă vreme, însă posibilă de la 1 august 2025. S-au adresat Justiției extra-fotbalistice și astăzi, Tribunalul Muncii din Paris a decis că numitul Mbappe Kylian, de profesie fotbalist, are de primit de la precedentul său angajator, clubul Paris Saint Germain suma de 61 de milioane de euro! Bani pe care la judecata comisiilor federale probabil că nu i-ar fi văzut niciodată!
Așa va trebui să fie și la noi cât mai curând, după ce scăpăm de mireasma fâsurilor tricolore pe care le avem în cap!
Distribuie articolul:
Am cunoscut-o pe nevasta Voievodului
17 Decembrie 2025Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
PSD și-a ales președintele urmează alegeri la Primăria Craiova?
- de Mihai Belu
- 26 Octombrie 2025
Dar despre FRF nu ne povestește nimic Recorder?
- de Răzvan Ioan Boanchiș
- 11 Decembrie 2025
Ministrul Finanțelor participă la reuniunea ECOFIN de la Bruxelles
- de Florin Bâcu
- 11 Decembrie 2025
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024

