Am cunoscut-o pe nevasta Voievodului

Lansarea de carte a lui Marian Nazat, la Târgu Jiu, nu a fost doar un eveniment cultural. A fost, fără să exagerez, o scenă de destin. Una din acele clipe rare în care vezi, condensată într-o oră, drama, hazardul, sacrificiul și sensul.

Momentul înscăunării autorului în jilțul de Voievod a părut, la suprafață ca un gest simbolic, aproape ludic. Un student, cunoscut mie, copleșit de emoție, nu a găsit altă metaforă . A spus simplu: Voievod.

Și poate tocmai aici stă adevărul. Marile mutații ale destinului nu vin din rafinament, ci dintr-un cuvânt spus la timp. Constantinopolul n-a căzut pentru că zidurile erau slabe, ci pentru că o poartă a fost uitată deschisă. Istoria nu este opera genialității continue, ci a hazardului care găsește o breșă.

Dar adevăratul eveniment al serii n-a fost nici jilțul, nici titlul, nici aplauzele. Adevărata revelație a fost descoperirea celei care i-a legănat și, mai mult, i-a țesut destinul lui Marian Nazat: Flori, soția lui.

Privind ceea ce se vede și Nazat chiar se vede ,am înțeles ceva esențial: de cele mai multe ori, ceea ce strălucește este doar produsul a ceea ce nu se vede. În spatele fiecărui drum drept stă o coloană invizibilă care îl susține. În spatele fiecărei voci, o tăcere care a știut să rabde.

Flori este o femeie de o blândețe care nu slăbește, ci întărește. O blândețe care nu mângâie pasiv, ci așază lumea la locul ei. O blândețe care știe, la nevoie, să se transforme în hotărâre:

„De ești tu acela, nu-s nevastă eu. Du-te la..."cuvinte care nu destramă, ci obligă destinul să se ridice la înălțimea lui.

Sacrificiul, luptele, cuceririle nu sunt posibile fără un suport aproape ritualic, jertfelnic. Istoria vorbește despre eroi, dar tace despre cei care au plătit, zilnic, prețul eroului. Despre cei care au ales să creadă când era mai simplu să renunțe. Despre cei care au ars în umbră, pentru ca altcineva să lumineze.

Întregul nu se poate împlini fără actul sacrificiului, iar acest act nu este la îndemâna oricui. Doar unele femei îl pot duce până la capăt, fără să-l transforme în reproș. Flori este una dintre ele.

În fața ei, pălăria nu se ridică. Pălăria se ține în mână.

Pentru că acolo unde stă ea, nu e doar o soție. Este nevasta voievodului.