Sponsor oficial al
După aproape trei săptămâni de incertitudini, lucrurile par să intre în normalitate la Balş, iar jucătorii au fost anunţaţi să se prezinte astăzi, la ora 9, la stadion, cu bagajele făcute, pentru a pleca direct în cantonament la Horezu. Elevii lui Victor Naicu condiţionează însă reluarea pregătirilor de achitarea unui salariu restant, dar antrenorul crede că promisiunile conducerii vor fi de data aceasta respectate. Din cauza problemelor financiare, mijlocaşul Necşulescu a plecat la CS Ineu, iar Boerică a preferat să meargă la liderul din Liga IV-a - Maramureş, la CSM Sighetul Marmaţiei.
Speram să ne reunim luni şi e adevărat că trebuia să plecăm în cantonament pe 5 februarie, dar am primit asigurări că joi vom merge sută la sută la Horezu, unde vom sta timp de nouă zile. Domnul primar Teodosescu s-a ocupat de aceste aspecte şi nu se mai pune problema unei noi amânări. Jucătorii aşteaptă şi ei o parte din restanţe şi am încredere că lucrurile se vor rezolva.
A declarat Naicu, pentru Ediţie Specială
Ţinând cont că echipa sa trebuia să se reunească încă din 20 ianuarie, antrenorul speră ca FRF să amâne reluarea campionatului măcar cu o săptămână, pentru a mai câştiga timp necesar pregătirii. Dacă va fi menţinut programul iniţial, pe 28 februarie, FC Balş va primi vizita echipei Metaloglobus Bucureşti.
Nu ştiu cum va fi prognoza spre finalul lunii, dar, din cauza zăpezilor din ultima perioadă, multe terenuri vor fi impracticabile pe 28 februarie, când e programat reluarea campionatului. Şi la Balş, ca mai peste tot în ţară, suprafaţa de joc e îngheţată. Sper ca reluarea returului să se amâne măcar cu o săptămână. Pentru noi ar conta foarte mult. Dacă returul va începe la data stabilită iniţial, ne va fi foarte greu, fiindcă am pierdut o bună parte din pregătirea de iarnă. Oricum, vom face tot posibilul să ne calificăm în play-off şi astfel să salvăm acest sezon.
A precizat Victor Naicu
Salvarea clubului de fotbal din Balş părea să vină şi dinspre Drobeta – Turnu Severin, însă negocierile dintre cele două părţi au intrat momentan în impas. Naicu e convins că până la revenirea echipei din cantonament, acest detaliu se va clarifica.
Deocamdată, suntem echipa Balşului. Vedem când ne vom întoarce din cantonament, unde vom continua. Mergem unde spune conducerea: că va fi la Balş, că va fi la Severin, important e să continuăm munca începută vara trecută. Eu zic că am obţinut rezultate foarte bune. Deocamdată, ne gândim doar la acest cantonament, unde vom pune accent pe pregătirea fizică. Trebuie să recuperăm timpul pierdut. Vom face probabil şi un amical, la Horezu.
A conchis Naicu
După disputarea primelor 15 etape, nou-promovata FC Balş are 8 victorii, 3 remize şi 4 înfrângeri, bilanţ care o plasează pe locul secund în seria a III-a, la 10 puncte sub liderul Juventus Bucureşti
Distribuie articolul:
DJTS face ordine în baza de date
5 Februarie 2014Alte articole
UPDATE / Licitaţie CEO anulată de DNA
- de
- 29 Ianuarie 2014
Genică Boerică, 10 ani după gratii
- de
- 29 Ianuarie 2014
Devoratoarea de directori își rupe dinţii în instanţă
- de
- 6 Ianuarie 2014
A evadat de sub nasul poliţiştilor
- de
- 30 Decembrie 2013
Oamenii sunt mai importanţi decât imaginea noastră
- de
- 18 Decembrie 2013
Petiţie pentru libertatea de exprimare
- de
- 18 Decembrie 2013
OLGUŢA VASILESCU DĂ ÎN JUDECATĂ «EDIŢIE SPECIALĂ»
- de
- 15 Decembrie 2013
TERIFIANT! Atacul de la Marlorex ordonat de Olguţa Vasilescu
- de
- 13 Decembrie 2013
Filiaşi, mica Veneţie
- de
- 11 Decembrie 2013
Cercetări DNA la Consiliul Judeţean Dolj
- de
- 11 Decembrie 2013

