Sponsor oficial al
Înfrângerea de la Hunedoara (1-2) e cât se poate de logică. Am văzut o echipă craioveană superficială, cu nasul mult prea sus față de rezultatele submediocre ale acestui sezon.
Cine spune că la Corvinul s-a pierdut pe bază de neșansă, ori n-a văzut meciul, ori nu l-a înțeles. Se aplică greșit teoria aceea melodramatică a înfrângerii în ultimul minut de prelungire, la ultima fază. Sigur, atunci când iei golul decisiv în 90+4 ești tentat să privești spre cer și să ceri explicații cuiva de acolo, de sus. Adică de ce să nu se fi terminat 1-1, dacă tot s-a ajuns cu acest scor până aproape de fluierul final? De-aia, pentru că fotbalul te pedepsește pentru toate păcatele, uneori chiar pentru mai multe decât cele pe care le ai.
Greșeli și pedepse
Te pedepsește atunci când Lumbu greșește ca un începător și apoi face pe opăritul că e schimbat. Când ai 1-0 în startul meciului (minutul 4) și faci prostia aceea de la golul egalizator (minutul 9) n-ai cum să te aștepți la nimic bun. A, că după aceea echipa a încercat să deseneze niște arabescuri pe gazonul hunedorean? Acelea nu folosesc la nimic. Eventual îl pun pe Abbey în ipostaza de a lăsa echipa în 10 oameni. Gata să fie asediată, de parcă s-ar fi refugiat pe meterezele Castelului Corvinilor, situate la doi pași de stadion.
Minute de groază
Acele minute, cu Știința asediată de Corvinul, incapabilă să iasă din careul propriu, vor intra în istoria neagră a clubului. Chiar și cu un om în minus, Granitul Babadag (altfel echipă respectabilă, aleasă doar la întâmplare) n-ar fi fost înghesuită așa nici dacă ar fi mers să joace pe Bernabeu, cu Realul. Să nu poți să ții de minge, să nu poți să ieși din propriul careu, iată o ipostază în care nu credeam să-i văd vreodată pe olteni.
Zburând din bară în bară
Dacă pentru club a fost istorie neagră, pentru Codruț Sandu a fost istorie albă. Așa cum rar se vede o echipă atât de strivită de adversar, și mai rar se vede un portar care să scoată atâtea mingi. Codruț a fost de-a dreptul imbatabil, a scos șut după șut, alții au fi făcut febră musculară doar ridicându-se înapoi în picioare după fiecare plonjon. De altfel, tot tânărul portar (face 19 ani în curând, pe 17 aprilie) a fost singurul care în acele minute groaznice a reușit să scoată echipa din propriul careu. Așezându-se pe iarbă, chemând echipa medicală, cât să mai respire și el un pic.
Mai bun decât tirolezii din Giulești
Păcat pentru olteni că acest portar de mare viitor aparține Rapidului, la Craiova fiind doar împrumutat. Dar el are viitorul în față, e mai bun decât toți tirolezii aduși de domnul Șucu de la Genoa, să gafeze decisiv în ultimul minut. Poate că încă nu e mai bun ca Aioani, dar e posibil să-l depășească în curând. Iar anul petrecut în Bănie, faptul că a apărat aproape continuu (minus o repriză cu Metaloglobus, plus meciul cu Focșaniul) îl ajută extraordinar. Printre atâtea rezilieri și despărțiri care se anunță, ne-am bucura să auzim și de-o achiziție. A lui Codruț, transfer definitiv, pentru că merită!
