Morega, un om sănătos într-o lume bolnavă

În mai puțin de treizeci de ani, empatia s-a pervertit în egoism. În urmă cu treizeci de ani, cazurile în care copiii își jigneau părinții erau excepții. Atunci se opera cu „Sărut-mâna mamă/tată”, cu dumneavoastră. Acum este de ajuns un salut zvârlit în grabă, fixat cu un tu, de cele mai  multe ori apăsat.

Atunci eram preocupat de ce face și cum se simte vecinul, prietenul, ruda. La nevoie contribuiam spontan cu suport, căci aia era normalitatea. Acum nici nu ne mai cunoaștem vecinii. Dacă este căzut, nu-l mai ridicăm, ne bucurăm. De ce? Pentru că noi suntem în picioare, iar el este jos.

De ceva timp spațiul public este invadat periodic cu imagini care-l redau în diferite ipostaze pe Dan Ilie Morega. Este vânat. Se pare că afecțiunea lui a devenit un aliment care hrănește spiritual o lume bolnavă. Societatea care nu deține instrumentele legale, cât și cele organice, să protejeze un om aflat în dificultate, este o societate care naște monștrii.

Ce fel de presă este aceea care livrează spre informare (?!) opiniei publice nuditatea unei boli? Exhibiționismul produs de o afecțiune care s-a instalat într-un om nu poate face deliciul decât al unei lumi, ea însăși aflată într-un proces care o va târî spre compromitere. Dacă te atingi de un mormânt este o infracțiune, la fel și în cazul expunerii unui cadavru, însă nu știi când redai în imagini suferința schimonosită a unei afecțiuni.

Trist… Oare acest om nu are dreptul la o minimă demnitate? Domnule Morega, vă rog să ne iertați pentru mizeria care operează organic în noi.