Sponsor oficial al
Mircea Irimescu a intrat pentru totdeauna în Hall of Fame FC Universitatea Craiova.
Știința își respectă valorile, dar îi respectă în primul rînd pe oamenii care au rămas drepți și nu au părăsit clubul la greu. Printre aceștia se numă Mircea Irimescu, cel care a fost premiat de directorul de marketing al alb-albaștrilor, Lucian Mitu. Fostul mijlocaș al Științei a venit la festivitate însoțit de nepoțica sa, dar și de soție, iar ulterior a primit cu mare mândrie și onoare prestigiosul trofeu.
"Voi mă știți pe mine, iar eu mereu am spus ceea ce am gândit și ceea ce am simțit fără niciun interes. Așa am fost ca fotbalist, așa am fost și sunt în continuare ca și om. Mă bucur că sunt apreciat de voi cei de aici, deoarece înseamnă câ am făcut și eu ceva pentru Universitatea Craiova și nu am trecut pe la această echipă ca gâsca prin apă.
Este o mare onoare pentru mine să împart această alee cu mari personalități ale Craiovei, ale României, dar și cu foști mari jucători și antrenori ai Universității Craiova. Victoria cu Dinamo, dar și acestă plachetă sunt cele mai frumoase cadouri pe care Știința putea să mi le facă. Vă spun sincer că pe legitimația mea de fotbalist nu a scris niciodată CSU. Mă bucur pentru toți suporterii, cei care au fost vineri la București după echipă, dar sunt sunt convins că la fel de bucuroși de rezultat au fost și cei care au privit meciul din fața televizorului, dar din diferite motive nu au putut să ajungă la acet meci foarte important cu Dinamo", a spus Irimescu.
Distribuie articolul:
Bărbat lovit de TIR la Slatina
11 Aprilie 2022Alte articole
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
EXCLUSIV. Adi Mutu a oprit 20 de jucători în lot pentru meciul cu Clinceni. Cine sunt aceștia!
- de Octavia Hantea
- 6 August 2021
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021




