Sponsor oficial al
Câştigătoare a Cupei României - faza judeţeană Mehedinţi, CS Baia de Aramă s-a oprit în primul tur al competiţiei naţionale. Chiar dacă şi-a întărit lotul prin transferurile, de ultim moment, ale lui Porcescu (FC Caransebeş), Jilcu (foto) (Recolta Dănceu) şi Mătăsăreanu (Pandurii Cerneţi), echipa pregătită de Ovidiu Brehui tot n-a reuşit să înscrie în poarta ocupantei locului şapte din seria a IV-a a Ligii a III-a, din sezonul recent încheiat. Muncitorul Reşiţa s-a impus cu 2-0, prin golurile lui Răzvan Mezin (’7) şi Cristian Chitucea (’82), marcate pe greşeli ale defensivei gazdă, care a rămas şi în inferioritate numerică după eliminarea lui Modoran, din minutul 83. De altfel, lipsa de experienţă şi cea a pregătirii fizice au fost decisive în stabilirea rezultatului final al partidei de pe stadionul “Orăşenesc”, la care au asistat aproximativ 250 de spectatori.
Primarul Dunărinţu a intrat şi pe gazon în repriza secundă!
Ne-am fi dorit să trecem mai departe, dar obiectivul nostru a fost să aducem o echipa de Liga a III-a la Baia de Aramă. Noi suntem mulţumiţi că în doi ani, de când am refăcut echipa, am terminat campionatul pe locul patru, respectiv doi, iar în faza judeţeană a Cupei României am ajuns în semifinale, iar acum am câştigat trofeul. Sper ca în sezonul următor să realizăm eventul.
Antrenorul Ovidiu Brehui
Acesta a mizat pe Gabriel Brehui - Eduard I. Modoran, Gheorghe Gădăleanu (cpt.), Remus I. Jujan (’52 Viorel Moraru), Silviu C. Munteanu - Mădălin Mătăsăreanu (’52 Rafael I. Dunărinţu), Ionuţ Ilie, Costinel Stanciu, Dorian C. Vasilică (’62 Lori Isfan) - Mario Porcescu, Ionel Jilcu (’60 Laurenţiu Prundeanu). Neavând echipe în primele trei eşaloane, Mehedinţiul nu va mai fi implicat în acest sezon în niciun alt tur al Cupei României.
Distribuie articolul:
Alte articole
Patru ani de închisoare pentru două vieţi
- de
- 18 Iulie 2013
Cultivatorii din Ocolna, bătuţi pe câmp de tineri din Dăbuleni
- de
- 16 Iulie 2013
Liber la tras «ţepe frumoase» în centrul oraşului
- de
- 15 Iulie 2013
DGA Mehedinţi anchetează 4 profesori din comisiile de BAC
- de
- 9 Iulie 2013
Şoc la Spitalul din Târgu Cărbuneşti
- de
- 8 Iulie 2013
«Doamna Primar Vasilescu, opriţi masacrarea ilegală a câinilor!»
- de
- 7 Iulie 2013
Andrei şi Cosmin, trei luni de la dispariţie
- de
- 30 Iunie 2013
Ciurel îl vrea «out» pe Condescu
- de
- 30 Iunie 2013
Uluitor: poliţişti anchetaţi pentru ca şi-au făcut meseria!
- de
- 30 Iunie 2013

