Sponsor oficial al
România adaugă un nou produs pe lista delicateselor recunoscute de Uniunea Europeană. Începând cu 11 noiembrie 2025, „Cârnați din topor din Vâlcea” a fost înregistrat oficial ca Indicație Geografică Protejată (IGP), devenind astfel al 15-lea produs românesc cu acest statut.

Decizia a fost publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, prin Regulamentul (UE) 2025/2259 al Comisiei Europene.
Produsul se remarcă prin metoda tradițională de preparare, carnea fiind tăiată manual cu toporul, așa cum se obișnuia în gospodăriile vâlcene de altădată.
„Cârnații din topor” sunt făcuți din carne de porc și grăsime (raport 80/20), sărați cu sare de la Ocnele Mari, condimentați cu usturoi, piper și cimbru, apoi afumați cu lemn de fag (fără arome artificiale).
Statutul de Indicație Geografică Protejată confirmă legătura directă dintre produs și zona sa de origine. În acest caz, mai multe localități din județul Vâlcea: Mihăești, Ocnele Mari, Frâncești, Popești, Roești, Lăpușata și Roșiile.
Prin această recunoaștere, „Cârnați din topor din Vâlcea” se alătură altor produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european, precum Magiunul de Topoloveni, Telemeaua de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi sau Plăcinta dobrogeană.
Produsul este realizat de Asociația Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea, care va asigura respectarea standardelor de calitate și autenticitate.
„Cârnații din topor din Vâlcea” sunt deja prezenți în restaurante din toată țara și au fost apreciați la târguri internaționale precum SIAL Paris și Grüne Woche Berlin.
Distribuie articolul:
Alte articole
Topul țărilor ale căror echipe au câștigat cele mai multe trofee Champions League - Spania conduce detașat
- de editie.ro
- 13 Noiembrie 2025
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

