Sponsor oficial al
Până la urmă oricum avea să se întâmple și asta. Au fost ei preoți care au trecut de la o religie la alta și nici nu mai știm cum îi cheamă. Au fost oameni arși pe rug pentru ca apoi să învățăm despre descoperirile lor la școală. Știința progresează fără oprire și ne influențează viața fără să ne dăm seama.
Calculatoarele au intrat ușor în viața noastră, iar acum dacă s-ar întrerupe internetul probabil că omenirea ar suferi niște repercusiuni care nu pot fi calculate fără ajutorul computerelor. Deja, în câțiva zeci de ani, s-a trecut de la dulapurile mari care erau pline de piese masive și zgomotoase la computere pe care le băgăm în buzunar și pe care le aruncăm neglijent la capul patului.
Mai întâi ne-a fost acaparată memoria care nu a mai găsit de cuviință să țină minte ceva ceea ce puteai să descoperi imediat la o simplă căutare pe internet. A urmat dorința de cunoaștere care s-a modificat major în ultimii ani în care un algoritm complicat a decis ceea ce dorim sau nu dorim să aflăm.
Suntem acum într-o fază în care imaginea noastră suferă niște modificări substanțiale. Totul a început cu filtrele care puteau să scoată un rid sau să atenueze o defecțiune. Au apărut instant filtre care să dea kilogramele jos sau care să modifice fundamental pozele pe care ceilalți le văd și, implicit, imaginea lor despre noi.
De la poze până la video nu mai este decât un pas, iar pasul acela deja a fost făcut. Vedem video-uri atât de bine falsificate încât nu vom mai ști în curând ce să credem despre realitate. Și ăsta este numai începutul.
Din motive independente de mine, în această săptămână nu am avut cum să înregistrez emisiunea „Pe bani publici” în care analizez, la Realitatea Plus, afacerile cu banii statului în fiecare săptămână. Ce a depins de mine s-a făcut, iar asta a însemnat că m-am clonat din edițiile anterioare și am realizat prima emisiune a cărei imagine este generată de inteligența artificială.
Asta înseamnă mai multe lucruri. În primul rând, că pot să apar la televizor cu aceiași figură și peste ani și ani când timpul își va pune amprenta asupra mea. În al doilea rând poate să însemne că oricine poate să cloneze pe oricine și să atribuie gânduri și idei oricui dorește. In extenso, o televiziune nici nu prea mai are nevoie de prezentatori de acum înainte.
Mai sunt și alte implicații filosofice despre aceste descoperiri ale științei, dar acum mă rezum doar la faptul că pentru prima dată o televiziune din România a transmis o emisiune unde realizatorul a fost generat, ce e drept de el însuși, cu ajutorul inteligenței artificiale.
Poate că peste ani o să regret. Poate că am făcut un pas pentru progresul științei. Asta urmează să decidă vreun istoric peste ani când o să analizeze vremurile tulburi pe care le trăim acum și în care realitatea pare să poată fi modificată într-o mie de feluri.
Pentru cei care au ajuns cu lectura până aici trebuie să adaug ceva. Chiar dacă se poate să modificăm poze, filme, afișe și desene animate. Chiar dacă măsluim acte și manevrăm decizii ale instanței. Nici inteligența artificială și nici computerele cuantice nu vor putea schimba realitatea care este în inimile cuiva. Mogoșoaia nu e Știința!
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022