Sponsor oficial al
Pentru echipa craioveană de handbal astăzi începe o nouă ediţie de campionat. Una în care, din câte se pare, ambiţiile sunt mari. Nu o dată s-a vorbit despre calificarea în play-off, ceea ce echivalează, datorită sitemului competiţional al acestei ediţii, cu clasarea în primele şase echipe ale campionatului. Nu va fi uşor, pentru că sunt destule echipe care şi-au propus acelaşi lucru. Baia Mare, Corona Braşov, Brăila, Zalăul, “U” Cluj sau Deva şi Roman, pentru a enumera doar câteva dintre formaţiile care au marşat serios pe transferuri în intersezon, sunt formaţii care au acelaşi obiectiv. Cu siguranţă, va fi o ediţie de campionat aprig disputată, cu meciuri frumoase şi, e de dorit, o sală plină la Craiova. Handbalul a adus destule bucurii suporterului craiovean, dar a avut activitatea presărată şi cu sincope. Apariţia Polivalentei în peisajul sportiv local poate însemna renaşterea acestui spectaculos joc. Dacă energiile vor fi canalizate cum trebuie, seriozitatea şi profesionalismul îşi vor da mâna, vor veni şi performanţele. Financiar, echipa din Bănie nu se mai poate lăuda cu un buget la limită. Au fost făcute investiţiile care care şi le-a dorit banca tehnică. Ar mai fi de comentat însă că lotul nu este unul complet la această oră, şi, din punctul nostru de vedere, acesta este un minus. Carmen Amariei a spus nu o dată sau, mai bine zis, toată vară că mai are nevoie de o jucătoare pe linia de nouă metri. Din păcate, conducerea clubului nu a rezolvat problema, iar începutul de campionat prinde formaţia craioveană cu acest minus. Poate în primele meciuri nu se va observa, dar, odată ce va interveni oboseala, va conta foarte mult în economia jocurilor. Şi asta în condiţiile în care se vorbeşte de ocuparea unui loc în play-off.
Vor să se impună la debut
Carmen Amariei, cea care va debuta în cariera de antrenor în meciul de astăzi, are ambiţii normale pentru o asemenea partidă. Respectând adversarul, adaugă respect pentru suporteri. Şi cum ar putea fi dovedit acesta mai bine decât printr-o victorie în partida cu formaţia condusă de Gheorghe Tadici.
Este un meci, nu pot spune - pentru mine - ca oricare altul, pentru că este primul meu meci în cariera mea de antrenor, primul meu meci oficial. Este un debut de campionat foarte greu, contra unei echipe foarte bune şi a unui antrenor pe care îl apreciez foarte mult. Va fi un meci greu, cu toţii ne dorim victoria, în special fetele îşi doresc să înceapă cu dreptul acest sezon. În perioada de pregătire au muncit foarte mult, sunt pregătite, cred eu, sută la sută şi îmi doresc ca victoria de mâine (n.r. - astăzi) să fie primul lor cadou pentru suporterii craioveni. Campionatul s-a echilibrat. Consider că şansele de a câştiga sunt 50 la 50. Sper ca fetele să înţeleagă ce le-am cerut, ca ultimul sfert de oră să rezistăm mult mai bine faţă de adversar. Din punctul meu de vedere, în ultimele 15 minute se decide un meci.
A declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la Sala Polivalentă, Carmen Amariei
Omogenizare 90 la sută
În ceea ce priveşte lotul de jucătoare şi ceea ce s-a reuşit în perioada de pregătire, precum şi în privinţa gândurilor pentru viitor, Carmen Amariei a arătat chibzuinţă, dar şi ambiţie.
Ne-am propus cât mai multe victorii şi sper să ne realizăm obiectivul. Cel mai frumos e să visezi, acum e un pic cam mult să ne gândim să ajungem în cupele europene. Nu e imposibil, cu anumite transferuri am putea îndeplini asemenea vise. Colectivul e 90 la sută omogenizat, fetele se simt bine împreună, ies în cluburi, beau cafele împreună, mănâncă împreună, se vizitează. Nu m-am aşteptat să se producă repede omogenizarea, dar mă bucură. Sunt nişte fete excepţionale, caractere frumoase.
A comentat antrenoarea echipei din Bănie
Concurenţa e benefică pentru progres. Ne vom completa foarte bine. Referitor la meciul cu Zalăul, nu va fi uşor, dar suntem pregătite psihic şi fizic. Cred în forţa grupului şi nu are cum să nu iasă bine.
A completat Ionica Munteanu
-----------------
Obiectiv
Tadici vine la victorie
Ambiţiile echipei pregătite de Carmen Amariei îşi găsesc corespondent în tabăra adversă. Gheorghe Tadici a declarat pentru “Sălăjeanul” că apreciază echipa craioveană, dar vine în Bănie pentru victorie.

Va fi un meci dificil, pentru că şi acolo au fost frământări mari. Au făcut transferuri, au schimbat şi antrenorul. Le-au venit patru - cinci jucătoare importante, dar eu sper să facem un joc bun, să lăsăm oboseala care se va acumula în urma deplasării cu microbuzul la o parte şi să câştigăm. Pentru mine, cuvântul de ordine este victoria. Ar fi foarte bine dacă am începe cu puncte. Luna septembrie este foarte importantă, iar eu îmi doresc să acumulăm toate punctele puse în joc în această lună. Noi vom aborda cu toată atenţia acest meci şi sper să câştigăm.
A declarat Gheorghe Tadici pentru “Sălăjeanul”
-----------------
Lotul SCM Craiova
Mirela Nichita (portar), 12. Ionica Munteanu (portar), 16. Adriana Croitoru (portar), 2. Andreea Ianaşi (extremă), 4. Nicoleta Dincă (extremă), 5. Anca Amariei (inter), 6. Carmen Ilie (extremă), 7. Maria Chelan (pivot), 8. Andreea Pătuleanu (inter), 10. Roxana Han (centru), 11. Ana Maria Apipie (centru), 13. Alexandra Haşegan (pivot), 17. Alexandra Gogoriţă (inter), 22. Cristina Florică (extremă), 26. Cătălina Cioaric (extremă), 27. Ionela Goran (pivot)
-----------------
Program Liga Naţională 2013 - 2014
Etapa I - 5 septembrie
Corona Braşov - CSM Cetate Deva
SCM Craiova - HC Zalău
“U” Jolidon Cluj - HCM Roman
HC Dunărea Brăila - CSM Bucureşti
CSU Neptun Constanţa - HCM Baia Mare
HCM Rm. Vâlcea - CSM Ploieşti
Etapa a II-a - 15 septembrie
CSM Cetate Deva - CSM Ploieşti
HCM Baia Mare - HCM Rm. Vâlcea
CSM Bucureşti - CSU Neptun Constanţa
HCM Roman - HC Dunărea Brăila
HC Zalău - “U” Jolidon Cluj
Corona Braşov - SCM Craiova
Etapa a III-a - 22 septembrie
SCM Craiova - CSM Cetate Deva
“U” Jolidon Cluj - Corona Braşov
Dunărea Brăila - HC Zalău
CSU Neptun Constanţa - HCM Roman
HCM Rm. Vâlcea - CSM Bucureşti
CSM Ploieşti - HCM Baia Mare
Etapa a IV-a - 29 septembrie
CSM Cetate Deva - HCM Baia Mare
CSM Bucureşti - CSM Ploieşti
HCM Roman - HCM Rm. Vâlcea
HC Zalău - CSU Neptun Constanţa
Corona Braşov - Dunărea Brăila
SCM Craiova - “U” Jolidon Cluj
Etapa a V-a - 6 octombrie
“U” Jolidon Cluj - CSM Cetate Deva
Dunărea Brăila - SCM Craiova
CSU Neptun Constanţa - Corona Braşov
HCM Rm. Vâlcea - HC Zalău
CSM Ploieşti - HCM Roman
HCM Baia Mare - CSM Bucureşti
Etapa a VI-a - 13 octombrie
CSM Cetate Deva - CSM Bucureşti
HCM Roman - HCM Baia Mare
HC Zalău - CSM Ploieşti
Corona Braşov - HCM Rm. Vâlcea
SCM Craiova - CSU Neptun Constanţa
“U” Jolidon Cluj - Dunărea Brăila
Etapa a VII-a - 3 noiembrie
Dunărea Brăila - CSM Cetate Deva
CSU Neptun Constanţa - “U” Jolidon Cluj
HCM Rm. Vâlcea - SCM Craiova
CSM Ploieşti - Corona Braşov
HCM Baia Mare - HC Zalău
CSM Bucureşti - HCM Roman
Etapa a VIII-a - 10 noiembrie
CSM Cetate Deva - HCM Roman
HC Zalău - CSM Bucureşti
Corona Braşov - HCM Baia Mare
SCM Craiova - CSM Ploieşti
“U” Jolidon Cluj - HCM Rm. Vâlcea
Dunărea Brăila - CSU Neptun Constanţa
Etapa a IX-a - 17 noiembrie
CSU Neptun Constanţa - CSM Cetate Deva
HCM Rm. Vâlcea - Dunărea Brăila
CSM Ploieşti - “U” Jolidon Cluj
HCM Baia Mare - SCM Craiova
CSM Bucureşti - Corona Braşov
HCM Roman - HC Zalău
Etapa a X-a - 28 decembrie
CSM Cetate Deva - HC Zalău
Corona Braşov - HCM Roman
SCM Craiova - CSM Bucureşti
“U” Jolidon Cluj - HCM Baia Mare
Dunărea Brăila - CSM Ploieşti
CSU Neptun Constanţa - HCM Rm. Vâlcea
Etapa a XI-a - 5 ianuarie
HCM Rm. Vâlcea - CSM Cetate Deva
CSM Ploieşti - CSU Neptun Constanţa
HCM Baia Mare - Dunărea Brăila
CSM Bucureşti - “U” Jolidon Cluj
HCM Roman - SCM Craiova
HC Zalău - Corona Braşov
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
În centrul Craiovei, excremente umane ca într-un WC de gară
- de
- 3 Septembrie 2013
«Ruşine, USL!»
- de
- 2 Septembrie 2013
A murit puiul de leu de la Zoo Craiova
- de
- 30 August 2013
Acuzatii grave aduse Spitalului de Psihiatrie Poiana Mare
- de
- 26 August 2013
Comandorul Relu Cojocaru, erou al Craiovei
- de
- 28 August 2013
Regele romilor, un bărbat din Băileşti
- de
- 19 August 2013
Paznicul şi mecanicul din Primăria Caraula, bătuţi în timpul serviciului
- de
- 16 August 2013
Moartea lui Florin Piturca, subiect de ancheta în presa din Grecia
- de
- 14 August 2013
14.000 de oameni stau pe uscat
- de
- 20 August 2013
Maiorul Balaure, pus sub urmărire penală de procurorii DNA
- de
- 13 August 2013

