Sponsor oficial al
Un bărbat din Rovinari a ajuns la spital, marți, după ce a căzut de la etajul unui local public aflat pe strada Prieteniei din localitate.
Cea care a sunat la 112 să anunțe evenimentul este chiar soția bărbatului.
Polițiștii s-au deplasat la locul sesizării, spun reprezentanții IPJ Gorj, constatând faptul că, un bărbat de 31 de ani, din localitate, aflându-se în stare avansată de ebrietate, ar fi ieșit pe terasa localului public, situată la etajul 1 al clădirii, de unde ar fi căzut, peste balustradă, suferind un politraumatism la nivelul capului.
„Acesta a fost transportat la Spitalul Orășenesc Rovinari, în stare de inconștiență, unde i-au fost acordate îngrijiri medicale de urgență. În cauză s-a întocmit dosarul penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, arată IPJ Gorj.
Distribuie articolul:
Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Craiova va găzdui, în premieră, un meci de Cupa Davis
- de Octavia Hantea
- 28 August 2024
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020

