Sponsor oficial al
Ministerul Muncii a anunțat marți alocarea a 30 de milioane de euro din fonduri europene și bugetul de stat pentru derularea programului de ucenicie plătită „START - Investește în calificare pentru viitor!”.
Scopul acestui program este sprijinirea tinerilor în dobândirea unor calificări profesionale, contribuind astfel la dezvoltarea unei forțe de muncă mai bine pregătite.

„Prin acest program le deschidem tinerilor sub 30 de ani drumul pentru un început în carieră. Prin proiectul START, înveți o meserie, câștigi experiență și ai un loc de muncă în care ești plătit în acest timp în care înveți. Programul este finanțat cu 30 de milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat”, a declarat Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Ministerul a prezentat câteva exemple de salarii pentru câteva dintre cele mai căutate meserii: sudor-5.764 de lei pe lună, sculer matrițer-6355 de lei pe lună, instalator-6.672 de lei pe lună, electrician-7.262 de lei pe lună sau tinichigiu-6147 de lei pe lună. Este vorba de salarii medii brute, potrivit datelor extrase din sistemul REGES/REVISAL.
Proiectul „START - Investește în calificare pentru viitor!” oferă programe de ucenicie plătite, unde tinerii pot învăța direct la locul de #muncă, pe o durată de 6-36 de luni în funcție de nivelul de calificare.
Distribuie articolul:
Alte articole
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
INTERVIU | Ramona Schenker, psiholog, despre cât de important este să sprijinim pacienții diagnosticați cu cancer
- de Hantea Octavia
- 14 Noiembrie 2022
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Crosul Severinului, eveniment ajuns la cea de-a IV-a ediție
- de Octavia Hantea
- 14 Mai 2024
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022

