Sponsor oficial al
Astăzi este o zi importantă la Palatul Cotroceni: se negociază pentru noul guvern, care, potrivit intenţiilor declarate de preşedintele Iohannis, va fi format, cel mai probabil, dintr-o alianţă PNL – USR-PLUS – UDMR.
Cu toate fricţiunile şi pretenţiile, poate, exagerate, ale unor competitori, cred că se va face acest guvern, raportându-mă fie şi numai la declaraţiile repetate ale preşedintelui – că nu va numi un guvern PSD.
O fi bine sau nu, aşa este în politică: se joacă şi pe faţă şi pe dos, câştigătorii fiind cei cu anduranţa cea mai mare la vicisitudinile jocurilor de putere, valabile peste tot în lume şi care guvernează mersul popoarelor, în timp.
Este o zi cu miză mare pentru cei care îşi dispută guvernarea, pentru următorii patru ani, dacă acest guvern care se va desemna va rezista atâta timp. Cum stabilitatea politică e, mai totdeauna, discutabilă, numai timpul va oferi răspuns acestor întrebări.
Important este să fie bine, pentru că, până la urmă, oamenii nu sunt atât de interesaţi de cine guvernează, ci mai mult de calitatea vieţii lor şi de perspectivele de viitor.
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020

