Intrăm în top când se desființează top-ul

Amsterdam-ul dorește să scape de turiști și nu mai permite construirea de noi hoteluri în anumite zone. Venețienii fac referendum după referendum și introduc tot mai multe taxe pentru cei care vor să posteze pe internet fotografii din locurile instagramabile. Grecii sunt exasperați în unele insule de englezii care le invadează plajele în raiduri alcoolice în fiecare vară. Exemplele pot să continue la infinit, iar știri despre exasperarea localnicilor din zonele turistice răzbat până la noi, mai ales după pandemia care, atunci când a trecut, a scos din casă toate hoardele de turiști cu bugetul de călătorii necheltuit și dorința de ducă la cote alarmante.

Acesta este contextul mondial în care Craiova urcă, an după an sau pas cu pas cum ar spune Klaus, în topurile reale sau imaginare ale turismului mondial. Succesul Târgului de Crăciun care a umplut orașul încurajează administrația să mai dea o lovitură cu o manifestare similară în timpul Sărbătorilor Pascale.  Probabil că va fi un succes la fel de mare care o să atragă în Craiova zeci de mii de oameni dornici să plătească la o masă fără scaun aceeași notă de plată pe care ar fi plătit-o la ei acasă în cel mai luxos restaurant.

Cu siguranță și festivalul din vară o să atragă din ce în ce mai multă lume după ce organizatorii  se calibrează și învață din experiențele trecute. Craiova începe încet, încet să devină o destinație festivalieră. Clar, în afară de Cluj și Constanța nu prea mai avem concurență și, încet, încet Craiova ar putea să apară ca o destinație turistică bine definită.

Este inedit. Oamenilor le place să vadă orașul plin. Autoritățile pregătesc și primenesc străzile pentru a primii străinii care urmează să lase niște bani. Nu prea se știe câți bani și nu prea se știe câți dintre ei ajung cu adevărat la craioveni pentru că tarabele se umplu cu brânză de Sibiu, curele din Harghita, poale în brâu aduse din Moldova. Mulți dintre comercianții care beneficiază de pe urma notelor de plată astronomice vin, deodată cu turiștii, încasează și, în afară de tainul sistemului, nu mai rămâne nimic. Cumva este o economie asemănătoare fondurilor europene unde România primește bani, îi numără, apoi îi plătește unor francezi, italieni sau olandezi pentru produsele pe care le cumpără.

Ideea este că devenim o destinație turistică în momentul istoric în care destinațiile turistice doresc să redevină orașe liniștite. Cu siguranță trebuie să facem un calcul cost-beneficiu pentru a vedea dacă se merită. Euforia străzilor pline, a luminițelor și a mirosului de grătar poate să ne facă să spunem că dorim să fim un oraș festivalier care se îmbracă frumos din când în când pentru a se lăuda în fața unor vizitatori de week-end.

Cu toate astea mă gândesc la faptul că vom ajunge pe primul loc în top, o destinație turistică pentru toată lumea chiar în momentul în care toată lumea fuge din clasament. Cumva, este posibil ca povestea turismului să fie asemănătoare cu cea a infrastructurii. La câte autostrăzi se fac acum în România, nu ar fi de mirare ca țările civilizate să inventeze teleportarea.