Sponsor oficial al
Cam aceasta ar fi ordinea meritelor la succesul cu Austria, în sensul că prin România înțelegem publicul din tribune și din fața televizoarelor, adică oamenii a căror inimă a bătut pentru echipa națională, iar vibrația a dus mingea aceea, la ultima fază a meciului, mai 95 întâi pe capul lui Ghiță, apoi în poarta adversă.
Dacă nu era victorie, ci eșec, ordinea se inversa puțin. În sensul că Mircea Lucescu trecea în fruntea ierarhiei vinovaților, urmat de jucătorii care n-au valoare, deci n-ai ce să le ceri.
La rezultat negativ, s-ar fi întors problema pe toate fețele timp de câteva zile, printr-o abundență de păreri, una mai doctă decât cealaltă. Poate că ar fi fost demis selecționerul (sau i s-ar fi aprobat demisia, dacă acesta și-ar fi înaintat-o), apoi s-ar fi reluat gargara aceea nesfârșită, cu sustenabilitatea, cu predictibilitatea, cu inevitabila regulă U21. Complet fără subiect, de vreme ce în primii 11 cu Austria am avut doar doi jucători de 25 de ani, ceilalți fiind mai în etate. Iar media de vârstă a fost iarăși în jur de 28 de ani!
Când l-a ofertat pe Lucescu, în vara lui 2024, FRF a fost abilă. Prin numirea acestuia, a abătut atenția problemele (mari!) pe care le are. Dacă lui Lucescu îi iese, înseamnă, nu-i așa?, că ei au făcut o alegere bună. Dacă nu-i iese, Lucescu e un personaj atât de important, încât atrage toate nemulțumirile asupra sa, Federația rămânând în plan secund, ferită de reproșuri.
Acum acest succes pune iarăși la adăpost problemele federale, mai ales pe cele de legalitate. Cine mai are chef de afilieri, de Registrul Federațiilor sau de alte chestiuni pe care publicul (de multe ori superficial) le socotește plictisitoare?!
Dar victoria cu Austria ne mai arată încă o dată ceea ce știam deja. Anume că fotbalul românesc trăiește fie prin sclipirea unui antrenor de geniu, fie printr-o fază fericită în minutul 90+5, fie prin coeziunea unui grup de jucători nu de o valoare ieșită din comun, dar inimoși, conectați la un scop comun.
Marile probleme rămân, iar lovitura de cap inspirată a lui Virgil Ghiță nu le șterge. Suntem aceiași de dinainte de meciul cu Austria, aceiași de vreo 11 ani încoace.
Trebuie să venim de la Rizespor, de la Alanyaspor, de la Pafos sau din China ca să fim mai buni decât unii (austriecii, de exemplu) de la Real Madrid, Bayern, Dortmund, Leipzig.
Sistemul fotbalului nostru va fi eficient atunci când noi vom fi aceia care am produs jucători pentru echipele stelare enumerate mai înainte. Până atunci trebuie doar să ne scoatem pălăria în fața lui Lucescu și a jucătorilor pe care el i-a băgat în teren și i-a pregătit pentru victorie. Datorită lor trăim dulceaga și plăcuta iluzie că suntem mult mai buni decât în realitate.
P.S. Exact în clipa în care am terminat de scris aceste rânduri am dat drumul la televizor și am văzut că în la U20, la Buftea, România a fost învinsă de Cehia cu 5-1. Ceea ce confirmă absolut toate cele scrise în acest text!
