Sponsor oficial al
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat digitalizarea și securizarea pădurilor României prin intermediul SUMAL 2.0, sistemul național de monitorizare a lemnului.

Într-o conferință de presă susținută de ministrul Mircea Fechet, împreună cu secretarul de stat Ionuț-Sorin Banciu și inspectorul general adjunct al Gărzii Forestiere Naționale, Eugen Gioancă, s-au dezvăluit rezultatele impresionante ale unui proiect pilot desfășurat în noiembrie 2023.
Acest proiect a utilizat tehnologii avansate de inteligență artificială (IA) și sisteme Cloud pentru a analiza datele din SUMAL 2.0, cu scopul de a detecta neregulile și de a îmbunătăți supravegherea transportului de lemn. Peste 400 de mii de avize de transport au fost verificate în doar trei zile, demonstrând eficiența și rapiditatea analizei prin IA, cu o medie de 0,64 secunde per aviz.
„Am vrut să verificăm datele încărcate în SUMAL privind lemnul tăiat din pădurile ţării, dar şi transportul acestuia. Luna pe care am ales-o este noiembrie a anului trecut, o lună cu un maxim de activitate. Toată lumea ştie că SUMAL pune destule piedici celor care îşi propun să taie pădurea fără respectarea legii, dar, mai important decât oricare altă funcţie, SUMAL este instrumentul prin care digitalizăm sectorul şi în acest mod cetăţeni, jurnalişti de investigaţii, societatea civilă, orice entitate pot să consulte SUMAL pentru a identifica, pentru a sesiza eventuale nereguli. Am considerat că un ochi de pază digitalizat (așa cum este SUMAL 2.0) merită pus sub o lupă digitalizată cu mult mai performantă, cum este cea a inteligenței artificiale de la GOOGLE”, a declarat ministrul mediului, apelor și pădurilor, Mircea Fechet.
În urma succesului proiectului pilot, se planifică achiziția de servicii de analiză în timp real, care vor face imposibilă încărcarea de date neconforme în SUMAL. Aceasta va marca o tranziție către utilizarea intensivă a tehnologiilor avansate pentru supravegherea pădurilor, inclusiv hărți satelitare, camere video de supraveghere și tehnologia LiDAR.
În plus, Ministerul Mediului a anunțat începerea dezvoltării SUMAL 3.0, o versiune îmbunătățită ce va include arhitectură informatică adaptată la cele mai noi tehnologii. Acest upgrade nu presupune construirea unui sistem de la zero, ci adaptarea SUMAL 2.0 la cerințele și tehnologiile actuale, pregătindu-l pentru viitor.
O altă inovație constă în instalarea de dispozitive de localizare în timp real pe toate mijloacele de transport înregistrate în SUMAL, pentru a preveni orice încercări de manipulare sau ocolire a sistemului.
„SUMAL 2.0, deși este cel mai inovativ sistem de trasabilitate din lume la această oră, are și imperfecțiuni și poate fi dezvoltat în continuare. Nicio autoritate de control nu poate să țină pasul cu viteza cu care unii încearcă să îl ocolească. Este o bază de date uriașă și credem că cea mai bună soluție este tehnologia, inovația, inteligența artificială. Ne dorim ca aceste date să se transforme în informații, în hărți de risc, într-un sistem care în viitor să ne ajute să facem controlul la prima punere pe piață și să nu facem milioane de controale în toate punctele sensibile ale acestui lanț de aprovizionare”, a adăugat secretarul de stat Ionuț-Sorin Banciu.
Proiectul pilot, realizat cu suportul tehnologiilor Google Cloud și în colaborare cu o companie IT românească, reprezintă un model de succes în eforturile de protejare a pădurilor și de combatere a tăierilor ilegale.
Distribuie articolul:
Alte articole
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

