Sponsor oficial al
Scor alb la Iași, dar oare care ar fi fost deznodământul meciului dacă arbitrajului video nu i-ar fi intrat soarele în ochi?
Să stai la analiza VAR mai întâi opt minute la o fază de presupus ofsaid și apoi altele cinci la una de penalty înseamnă să transformi fotbalul în turneu interzonal de șah, dar și în fața tablei cu 64 de pătrățele timpul e limitat, muți și apoi apeși imediat pe butonul ceasului. La Iași n-a fost ceas, n-a fost buton, ci doar un șubler pus din microbuz, iar măsurătoarea milimetrică i-a dezavantajat de fiecare data pe olteni.
VAR cu substanță de contrast
S-o fi făcut angulație, s-or fi coborât perpendiculare din vârful Teiului lui Eminescu pe hornul Bojdeucii lui Creangă, via clopotnița de la Trei Ierarhi, dat tot poale-n brâu au ieșit. Și la acel nanometric ofsaid la Chițu (dacă o fi fost!), dar și la faza la care Rareș Vidican, de la 2 metri de fază, dăduse inițial penalty. Dar iată că în epoca tehnologiei, ochiul uman aflat în imediată apropiere e contrazis după minuțioase analize video, decizându-se că acea minge pe care toată lumea a văzut-o în cotul deschis al lui Samayoa atinsese întâi toracele guatemalezului. Oare în microbuz se află și un bidon cu substanță de contrast, ca la RMN-urile medicale? Plus că s-a filmat ”spre soare”, era mult mai normal poziționarea camerelor pe partea tribune oficiale. Pe partea băncilor de când Iașiul era în divizia secundă și juca dimineața…
Mai contează factorul uman?
Dar iată că același ochi uman, al lui Vidican, probabil terorizat de atâta tehnologie, n-a mai văzut faultul clar în careu al lui Bordeianu la Baeten, din minutul 39. Unde se stătuse deja aproape un sfert de oră să ne oră să ne dumirim, mai stăteam o lună-două, să vedem și faza aceasta. Dacă e de tras o concluzie cu ajutorul percepției umane, nu al angulației, e că fiecare întrerupere a survenit în perioade bune, de atac, ale Craiovei. E ca și cum ți-ar suna telefonul la masă sau, de ce nu, chiar în anumite momente intime ale existenței…
Iarba mare de acasă
Dacă de trei paragrafe încoace vorbim despre arbitraj, înseamnă că nu ne-a mai enervat jocul. Craiova a fost o echipă vie, dornică de rezultat, ațoasă, așa cum trebuie. Iar ieșenii au fost din aceeași categorie, aprigi și ei, cu un dezavantaj tehnic, dar cu mult elan. Duelul Trică-Tony, coechipieri la CFR acum un deceniu și jumătate, a arătat exact cum erau ei, ca fotbaliști. ”Jose” mai oltean, mai prieten cu mingea, Tony veritabil câine de luptă. Iar dacă nu se juca pe o iarbă mare, necosită ca tarlaua lăsată pentru fân, probabil că oltenii, mai tehnici, reușeau mai mult.
Sidibe, dar și Gurău…
Se poate, firește, jeli pe tema marii ratări a lui Sidibe (viu, implicat, după intrarea sa la pauză) din minutul 90+2, bară într-un moment în care moldovenii n-ar mai fi avut timp de recurs. Dar la fel de adevărat este și că ieșenii au ratat și ei monumental prin Kabran în minutul 84, iar mai înainte Gurău avusese două intervenții providențiale. Oltenii avuseseră și ei situații în startul meciului (Chițu, Padula), dar în plin elan le-a sunat …VAR-ul.
Urmează Eminescu…
Sunt trei remize în acest sezon contra ieșenilor, din cele cinci câte s-au consemnat în total. Acest ultim ”punctuleț” nu e în niciun caz salvator, n-are nimic din gustul unei victorii (ultima a fost pe 2 februarie!), însă vitalitatea echipei parcă spune că duminică la Botoșani se va putea mai mult. Poate până atunci apare și Bauza, pentru că nu te poți duce fără virtuoz acasă la Eminescu și la Enescu…
Distribuie articolul:
Ce-am fost și ce-am ajuns!
9 Aprilie 2024Alte articole
Campionatul European Under 18 de handbal masculin are loc la Craiova
- de Octavia Hantea
- 8 August 2022
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
GALERIE FOTO. FCU-Chindia, play-out Superliga, etapa 6, 28 aprilie 2023
- de Cătălin Ciupureanu
- 22 Septembrie 2024

