Sponsor oficial al
Farul Constanța a învins FC Universitatea Craiova, 2-1.
Programul Științei din primele patru etape este unul destul de greu, dar alb-albaștrii sunt deciși să fie o nucă greu de spart în acest campionat. În țintarul primelor etape sorții au decis Farul, CFR, FCSB și cealaltă echipă din Craiova să fie adversarele alb-albaștrilor.
Iar la Ovidiu, Știința a întâlnit Farul Constanța, dar din păcate meciul a început de la 1-0 pentru gazde, după ce Grameni a marcat un gol spectaculos în minutul 3. Însă, după reușita gazdelor FC Universitatea Craiova nu a acuzat golul primit și a trecut la conducerea ostilităților de pe gazon printr-o posesie foarte bună, cea care a făcut ca echipa lui Gică Hagi să se poziționeze pe baricade în apărare și să joace doar pe contraatac. Oltenii presează, iar în minutul 15, Chițu îl servește excelent pe Baeten, dar Willi nu reușește din păcate să îl învingă pe Aioani.
Ofensiva Științei continuă, cu un neobosit metronom Asamoah la centrul terenului, iar Compagno are golul de 1-1 în gheată, minutul 28. Popescu de la Farul pasează greșit, italianul din atacul Științei este pe fază, dar șutul său este respins în corner de către Aioanei. Însă, din păcate arbitrii nu văd acest lucru și Iulian Călin indică eronat repunere din șase metri pentru Farul. La faza următoare scorul devine 2-0 pentru Farul, printr-o altă execuție spectaculoasă, de data asta reușită de Artean. Astfel că, Știința se trezește deja condusă cu două goluri contrar cursului jocului de la Ovidiu iar la cabine s-a intrat cu rezultatul respectiv.
Prima ocazie de gol de după pauză o are tot Știința, dar șutul cu dreptul al lui Baeten este reținut de Aioani, min 49. Trimis în tribune la finele primului mitan, Marius Croitoru mută inspirat după ce îl înlocuiește pe Baeten cu Sidibe, min 57. Iar la prima a atingere a balonului micuțul jucător al alb-albaștrilor înscrie în poarta gazdelor printr-o surprinzătoare lovitură de cap după o centrare perfectă venită din corner de la Bauza. Jucătorii lui Hagi au ulterior și ei o ocazie de gol, dar șutul lui Vlad Morar este reținut de către Popa. Știința forțează egalarea, dar din păcate aceasta nu se mai produce până la finalul partidei de la Ovidiu și FCU se întoarce nemeritat înfrântă în Bănie.
FARUL (4-3-3): 12. Aioani - 5. Mladen, 17. Larie, 3. Mihai Popescu, 25. Kiki - 18. Artean, 16. Nedelcu, 24. Grameni - 22. Torje, 10. Vl. Morar, 80. A. Pitu REZERVE: Buzbuchi - Boboc, Grosu, Grobry, Casap, R. Ion, Mazilu, Ad. Petre, Moldoveanu
ABSENȚI: Alibec, T. Băluță, Romario Benzar, Jeremy Corinus, Ayrton Mboko, Radaslavescu, N. Popescu, Sali, Andronache, D. Sîrbu, Dănuleasa
ANTRENOR: Gheorghe Hagi
U CRAIOVA (4-2-3-1): 31. R. Popa - 44. G. Enache, 35. A. Duarte, 5. Huyghebaert. 30. Van Durmen - 6. Vl. Achim, 77. Asamoah - 24. Baeten, 10. Bauza, 11. Chițu - 33. Compagno
REZERVE: Mogoșanu - R. Grigore, Negru, Dr. Albu, Marquet, Sidibe, Raicea, Bahassa, Cl. Bălan
ABSENȚI: Paramatti (suspendat)
ANTRENOR: Marius Croitoru
Distribuie articolul:
Alte articole
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
Bălan, selectat în echipa etapei
- de editie.ro
- 26 Octombrie 2021
Grecul Michalis Kakiouzis va antrena echipa masculină de baschet din Bănie
- de Octavia Hantea
- 10 Iunie 2021
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021
EXCLUSIV. Adi Mutu a oprit 20 de jucători în lot pentru meciul cu Clinceni. Cine sunt aceștia!
- de Octavia Hantea
- 6 August 2021




