Știința s-a impus cu scorul de 5-2 în al doilea amical din cantonamentul de iarnă.
Meciul de pe baza bucureșteană Voința i-a adus în fața alb-albaștrilor pe călărășenii de la Mostiștea Ulmu, care evoluează în a treia serie din Liga 3.
În prima repriză, scorul a fost strâns, iar, după ce FCU a deschis scorul prin Voicu, în minutul 18, cei de la Mostiștea au reușit chiar să preia conducerea cu două goluri într-un sfert de oră. În ultimele trei minute ale primei reprize, Compagno și Pop au reușit să își readucă echipa în avantaj, 3-2.
Ovidiu Stângă a schimbat întreaga garnitură pentru a doua repriză și Universitatea a mai înscris de două ori, prin Voicu și Luboya.