Sponsor oficial al
Două persoane au ajuns la spital, miercuri, după ce au fost rănite în urma unui accident rutier petrecut pe drumul naţional DN 56A, în localitatea Cetate din județul Dolj.

Potrivit poliţiştilor, accidentul s-a petrecut după ce un tânăr în vârstă de 21 de ani, cetăţean bulgar, care conducea un ansamblu de vehicule format dintr-o autoutilitară ce tracta o remorcă şi care circula pe DN 56A, din direcția Drobeta Turnu Severin către Maglavit, ar fi încercat să evite impactul cu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 27 de de ani, din comuna Cetate, intrand în coliziune cu un autoturism staționat neregulamentar, parțial pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier, un bărbat în vârstă de 45 de ani şi o femeie în vârstă de 47 de ani, care se aflau pe partea carosabilă a DN 56A, au fost transportaţi la spital, fiind constienţi şi cooperanţi.
Conducătorii auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
„În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvarşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

Distribuie articolul:
Alte articole
CRAIOVIȚA PARADISE - CRAIOVA, dezvoltare urbanistică fără precedent
- de Advertorial
- 3 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Bulgărași de zăpadă
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Sfârșit proiect "Extinderea activității companiei BLACKWATER MEDIA SRL"
- de editie.ro
- 19 Decembrie 2019
#SărbătorileAuGust. Negresă - Căciulița lui Moș Crăciun
- de Ionescu Roxana
- 11 Decembrie 2020
Cristina Neagu și Jovanka Radičević în mijlocul unui conflict provocat de presa muntenegreană
- de editie.ro
- 26 Martie 2021
Naționala de baschet a României, în izolare, în Spania, după ce un jucător a fost depistat cu Covid
- de editie.ro
- 25 Noiembrie 2020

