Sponsor oficial al
Alb-albaștrii din Bănie au ratat patru ocazii incredibile în meciul cu Concordia.
Președintele ilfovenilor, Cristi Tănase, afirmase în urmă cu câteva zile pentru Ediție Specială că speră că jucătorii săi vor câștiga al doilea set cu FCU, luându-și asfel revanșa după victoria clară obținută de FCU în urmă cu o săptămână, atunci când elevii lui Vali David i-au învins în Bănie pe cei ai lui Liță Dumitru, scor 6-3. În campionat, FCU se impusese cu scorul de 2-0 pe terenul ilfovenilor.
De partea cealaltă, FCU venea la Chiajna după 10 goluri marcate în cele două meciuri amicale cu Chiajna și Valcea, 6-3 în primul joc de verificare și 4-1 în cel de al doilea meci. Astfel că suporterii lui FCU așteptau din nou multe goluri de la favoriții lor și în acest meci. Dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Atacanții Bălan și Manea nu le-au făcut nicio problemă fundașilor adverși pe toată durata șederii lor pe teren și nu și-au creat nicio șansă clară de gol.
Cu toate acestea, FCU a ratat în acest meci patru ocazii incredibile. Două dintre acestea au fost ratate singuri cu portarul advers de Abbey și Dragu. Ghindovean și același Dragu au mai avut la rândul lor alte două ocazii mari de gol.
Singurul gol al partidei a fost reușit de Neicuțescu, min 73, cel care l-a învins pe portarul Științei cu un șut plasat de la 20 de metri. În urma schimbărilor făcute în partea a doua a meciului de către Vali David, FCU a rămas pe teren în ultimele minute de joc fără niciun atacant de meserie, Achim și Ghindovean fiind cei care fuseseră trimiși în ofensivă.
Dar, chiar dacă FCU a pierdut acest amical, merită consemnat încă o dată siguranța cu care Camara joacă în defensiva lui FCU, demostrând clar că este un fundaș central cu mult peste Liga 2 din România. Merită consemnat și dârzenia cu care Bioșan a încercat să profite de șansa pe care a primit-o de la Vali David în acest meci. Juniorul alb-albaștrilor a evoluat ca titular pe postul de fundaș stânga în partida cu Concrodia și nu s-a descurcat deloc rău. La rândul său, Idris și-a pus și el amprenta pe jocul lui FCU după ce a intrat pe teren în partea a doua a meciului, pasele pe care acesta le dă, dar și recuperările sale, fiind plusuri importante pentru alb-albaștrii din Bănie.
Primul „11" al lui FCU
Gurău-Negru, Camara, Lumbu, Bioșan-Abbey, Răduț, Pop, Padula (cap) Bălan, Manea
Au mai jucat: Sandu, Idris, Achim, Dragu, Lekiatas, Ghindovean, Crăciun, Bornescu jr, Screciu. Cristescu
Distribuie articolul:
Alte articole
Călătorește în SUA fără viză: ce este Programul Visa Waiver și autorizația ESTA
- de Florin Bâcu
- 11 Ianuarie 2025
Concurs de drifturi pe Drumul Expres 12. Zeci de mașini au fost găsite la fața locului de polițiști
- de editie.ro
- 29 Decembrie 2024
MEHEDINȚI: Patru persoane rănite în accident la Butoiești
- de Octavia Hantea
- 27 Ianuarie 2025
Meijer, eroul Științei de ziua națională a României. Concordia-FCU, scor 0-2
- de Dan Bratu
- 1 Decembrie 2024