Sponsor oficial al
Sport
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că nu se gândeşte la statutul său de principală favorită a turneului WTA de la Dubai, în care a debutat aseară.
Vreau să mă bucur de acest turneu, nu să mă gândesc la faptul că sunt principala favorită. Voi lua fiecare meci în parte, indiferent ce cap de serie sunt şi indiferent dacă Serena e sau nu aici.
A afirmat Halep, numărul patru mondial, pentru site-ul WTA
Halep este pentru prima oară principala favorită a unui turneu de categoria Premier 5 sau mai mare, precizează sursa amintită.
După Australian Open am jucat în Fed Cup pentru ţara mea, în sală, iar acum sunt la Dubai. Nu este uşor pentru mine să mă adaptez, dar sunt de câteva zile la Dubai, mă antrenez din greu şi sper că voi fi pregătită. Resimt un pic de presiune pentru că sunt principala favorită, dar sunt totuşi relaxată şi voi lua fiecare meci în parte.
A mai spus Simona Halep
Românca s-a referit şi la evoluţia sa în această primă parte a sezonului.
Cred că am avut un început bun de an, am jucat bine la Shenzhen şi am câştigat titlul. Nu e uşor să faci asta, dar e plăcut de fiecare dată. Apoi am jucat în Australia şi sunt un pic dezamăgită că am pierdut în sferturile de finală. Am simţit că am şansa să ajung mai departe, poate în semifinale, dar totuşi a fost un rezultat bun, iar Makarova a jucat foarte bine în acea zi.
A punctat Halep
Simona Halep a vorbit şi despre faptul că are mult de călătorit pentru a participa la turnee:
Nu e uşor să te descurci în această perioadă a anului, când sunt multe turnee. Trebuie să călătoreşti mult, iar avionul nu e un lucru prea plăcut pentru mine, dar trebuie să mă adaptez, să accept acest lucru, asta e viaţa mea şi mă bucur de ea cât de mult pot.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
Craiova, fără viceprimar
- de
- 18 Februarie 2015
Filiaşi,un oraş al nimănui
- de
- 18 Februarie 2015
Lacul «Homer»
- de
- 18 Februarie 2015
“CJ Dolj investeşte în sănătate”
- de
- 16 Februarie 2015
Consiliul Concurenţei, verificãri la CJ Dolj
- de
- 16 Februarie 2015
Gust: «Oltenia este, astazi, asasinata economic de un Guvern muribund»
- de
- 16 Februarie 2015
Toaletele publice din centrul Craiovei, în mileniul 3
- de
- 16 Februarie 2015
“Straie populare în miniatură”, la Centrul de Cultură
- de
- 16 Februarie 2015
Primăria vrea să recupereze în instanţă prejudiciul de la Taxe şi Impozite
- de
- 16 Februarie 2015

