Sponsor oficial al
Actualitate
Lucrările de canalizare din oraşul Filiaşi trebuiau finalizate în decembrie 2014. Cu toate acestea străzile arată ca după război.
De-a lungul timpului, în presa locală şi centrală au fost prezentate exemple nenumărate de asemenea lucrări care, la scurt timp după executare, au prezentat numeroase deficienţe. Toate acestea au apărut tocmai din cauza fentelor prin care constructorii au efectuat lucrările doar de ochii lumii, cu materiale insuficiente, fără respectarea proceselor tehnologice prevăzute în autorizaţiile de lucru sau cu “specialişti” găstiţi la birtul din colţ. În acest domeniu, mai multe din firmele care se ocupă cu astfel de lucrări reuşesc să obţină profituri substanţiale exact din nerespectarea proceselor tehnologice, care costă destui bani.
Multe dintre lucrările de canalizare oferă o bună pâine de mâncat pentru firmele de acest gen. Deşi la o primă vedere astfel de lucrări nu sunt de mare amploare şi, automat, nici mari aducătoare de profituri pentru constructor, “înhăţarea” unor astfel de contracte a devenit în ultimii ani o miză importantă pentru firmele specializate care au găsit diverse căi pentru a stoarce bani frumoşi din fondurile structurale, naţionale şi locale.
Majoritatea acestor lucrări se atribuie de către beneficiari, care reuşesc să capete ceva fonduri având drept criteriu “oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic”, iar licitaţiile respective sunt câştigate de firmele care se încadrează în anumite criterii şi promit preţul cel mai scăzut. Cum niciuna din firmele care se înscriu la astfel de licitaţii nu are în obiectul de activitate “muncă patriotică”, preţul cel mai scăzut pe baza căruia se câştigă licitaţiile înseamnă, de cele mai multe ori, capacitatea respectivelor firme de a fenta statul, de a procura şi folosi materie primă, utilaje şi personalul “la negru”, astfel încât din “preţul cel mai mic” să iasă profitul cel mai mare.
SC PRIMASERV SRL urmărită penal
Un astfel de caz este SC PRIMASERV SRL din Craiova, care şi-a adjudecat lucrări de acest gen în Dolj, Gorj, Bucureşti etc.
Firma aparţine lui Cristian Silviu Ştefănescu Dragotă, fost director tehnic la PECO Dolj, fost consilier municipal PSD.
Cristian Ştefănescu s-a apucat de afaceri pe cont propriu, în anul 2000, prin SC CORALEX SRL, ajunsă mai apoi “mare” producător de prăjituri. Până aici nimic anormal. Însă, diferite persoane care afirmă că au lucrat pentru Ştefănescu, fie au avut ocazia să-l cunoască în diverse situaţii,comentează pe bloguri, numai de rău, despre modul cum îşi tratează şi cum îşi minte angajaţii.
Se vorbeşte de muncă la negru, evaziune fiscală, ţepe, şpăgi, imixtiune politică, contracte cu statul sau cu companii ce aparţin statului, şantaj, ameninţări, legături cu lumea interlopă.
PRIMASERV s-a ridicat pe spatele contractelor cu PETROM, unde a desfăşurat activităţi de întreţinere pentru benzinării. Societatea a mai desfăşurat contracte cu Spitalul Militar Craiova, CE Turceni, Unitatea Militară de la Deveselu, Staţia de Epurare de la Ford şi lista poate continua.
PRIMASERV, firmă abonată la banul public, este, azi, urmărită penal de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Filiaşi, din cauza nerespectării proceselor tehnologice prevăzute în autorizaţiile de lucru şi nesemnalizării lucrărilor.
Străzile unde această firmă lucrează în Filiaşi arată deplorabil.
Gropile, marcajele inexistente, lipsa lucrărilor de reabilitare a străzilor, au dus la numeroase incidente între localnici şi muncitori, chiar la agresiuni verbale din partea şefului de punct de lucru.
Presat cu întrebări din partea localnicilor, despre indolenţa cu care se execută lucrările şi despre modul defectuos de lucru, reprezentantul constructorului a avut o explicaţie halucinantă : “Aceşti oameni au mintea odihnită şi nu au ce face” sau “sunt membri ai anumitor partide politice”, de parcă ar avea legătură incompetenţa firmei constructoare cu aceste afirmaţii.
Edilul “Oraşului” Filiaşi, ing. Nicolae Stăncioi, a oferit o explicaţie “de-a râsu-plânsu”: “Am predat străzile constructorului la începerea lucrărilor. Nu pot interveni în niciun fel. Sunt legat de mâini.”
Localnicii sunt nemulţumiţi : “De ce ne-am temut nu am scăpat. Maşini căzute prin şanţuri, fărâmate, disconfort şi lipsă de implicare a autorităţilor”.
Cu toate că străzile arată lamentabil şi la tot pasul există pericolul de a rămâne suspendaţi cu maşinile, lucru care s-a şi întâmplat, edilul “Oraşului” Filiaşi şi-a propus, pentru anul 2015, următoarele lucrări: semănat gazon : 17.000 m.p., plantat flori : 9.000 m.p., executarea lucrărilor de plombare cu balast pe străzile din Filiaşi şi sate aparţinătoare : 1.000 m.p.
Concluzia este că, aici, la Filiaşi, pentru ca autorităţile să se mişte, trebuie să existe victime.
Distribuie articolul:
Amical dificil pentru trupa lui Ciurea
18 Februarie 2015Alte articole
Lacul «Homer»
- de
- 18 Februarie 2015
“CJ Dolj investeşte în sănătate”
- de
- 16 Februarie 2015
Consiliul Concurenţei, verificãri la CJ Dolj
- de
- 16 Februarie 2015
Gust: «Oltenia este, astazi, asasinata economic de un Guvern muribund»
- de
- 16 Februarie 2015
Toaletele publice din centrul Craiovei, în mileniul 3
- de
- 16 Februarie 2015
“Straie populare în miniatură”, la Centrul de Cultură
- de
- 16 Februarie 2015
Primăria vrea să recupereze în instanţă prejudiciul de la Taxe şi Impozite
- de
- 16 Februarie 2015
,,Corrado Cattani” de Severin îi tratează diferenţiat pe penali
- de
- 16 Februarie 2015
STS: Doar în 2% din cazuri nu e posibilă localizarea apelanţilor prin 112
- de
- 16 Februarie 2015

