Sponsor oficial al
Banii primiţi de la Consiliul Judeţean reprezintă o gură de oxigen. Nu ne ajunge această sumă, dar e un pas înainte. De exemplu, o deplasare la Larvik, în Norvegia, este mai scumpă decât ce am primit azi. Trebuie să găsim rapid şi alţi bani, pentru a detensiona situaţia financiară a clubului. Avem nevoie de minimum 700.000 de lei în această săptămână pentru a ne duce spre finală. Timpul este extraordinar de scurt, sper să vină alături de noi şi Primăria Râmnicului, şi alţi sponsori. De la Primărie banii sunt aprobaţi şi ar fi nevoie de o şedinţă extraordinară pentru a-i aloca acum, sper să găsim înţelegere, să avem aceşti bani acum.
Berbecaru
Preşedintele grupării CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a adăugat că vedetele din lot i-au promis că vor rămâne la echipă dacă vor primi oferte de prelungire a contractelor.
Eu nu vreau ca acest club să moară, tragem cu dinţii să nu moară. Ce facem dacă vom câştiga Liga Campionilor? Câştigăm şi punem lacătul? Am făcut un plan şi pentru sezonul viitor. Dacă vom găsi sponsori, dacă vom fi sprijiniţi de oficialităţile locale, vom reduce la jumătate bugetul clubului, vom păstra un nucleu de bază, cu handbaliste de mare valoare, şi vom aduce la echipă handbalistele tinere pe care le-am împrumutat la alte formaţii. Dacă e să pun răul înainte, dacă tot va fi să murim, măcar să murim frumos şi să aducem la Râmnicu Vâlcea Liga Campionilor, visul de ani şi ani al vâlcenilor. Ştiu că s-a zvonit mult că o parte din handbaliste au semnat deja cu alte formaţii. Am vorbit cu fiecare handbalistă şi toate mi-au spus că prima dată aşteaptă oferta Oltchimului, apoi de la alte cluburi. Inclusiv Bulatovici mi-a spus că vrea să rămână la Vâlcea. Ea a avut oferte de la toate marile echipe ale lumii. Tot aşa Pineau, Barbossa, dar şi handbalistele române. Dacă mâine am anunţa că sunt libere de contract, nici măcar una dintre ele nu va rămâne fără echipă.
Berbecaru
În schimb, preşedintele Federaţiei Române de Handbal, Cristian Gaţu, prezent şi el la şedinţa Consiliului Judeţean Vâlcea, este convins că jucătoarele străine vor pleca în momentul în care le vor expira contractele. “Sper ca lotul să nu se destrame, să rezistăm până la finala Ligii Campionilor. Apoi, pentru mine e clar. Contractele handbalistelor străine se termină şi ele vor pleca de la Vâlcea. Există un plan pentru sezonul viitor. Se poate face înjumătăţirea bugetului, de la trei la 1,5 milioane de euro. Să vedem dacă se poate realiza”, a spus Gaţu. Oltchim va disputa meciul decisiv pentru calificarea în semifinalele Ligii Campionilor pe teren propriu, duminică, de la ora 18, cu Krim Ljubljana.
Distribuie articolul:
Despre noi
1 Ianuarie 1970Alte articole
ANAF execută silit Şcoala de Fotbal «Gică Popescu»
- de
- 13 Martie 2013
Severin: Muncitorii sezonieri de la uzina de vagoane, trimişi acasă
- de
- 11 Martie 2013
Lupta se mută în instanţă
- de
- 11 Martie 2013
S-a aruncat în faţa trenului
- de
- 10 Martie 2013
Hoţii merg de bunăvoie la puşcărie
- de
- 10 Martie 2013
Mama prinţului Leo, judecată pentru înşelăciune
- de
- 10 Martie 2013
Chiulangiul din vestiar
- de
- 7 Martie 2013
Parazit descoperit în macroul congelat
- de
- 7 Martie 2013
Un oltean în fruntea DNA
- de
- 7 Martie 2013
Suprateranul amputează bugetul de investiţii
- de
- 6 Martie 2013

